Notă: aceia care se pierd mai ușor cu firea (sic!) vor putea cataloga următoarele gânduri drept misogine. Eu, subiectiv, firește, consider că nu este așa: nu încerc să neg lucrurile atât de cunoscute, ci doar să prezint și o realitate despre care se vorbește mai puțin.
Uneori, femeile se plictisesc de bărbații de lângă ele (sigur, reciproca esteși ea valabilă, însă acum discutăm despre femei). De ce? Pur și simplu. Sau, dacă vreți să ne informăm din două surse, “dintr-un milion de motive”. Adică pur și simplu repetat de un milion de ori. Un milion de ori! Începeți să înțelegeți plictiseala? Un mi-li-on de ori! Dramatic. Serios.
În fine, o parte dintre aceste femei, decid să întrerupă monotonia numărătorii și să-și pigmenteze cumva viața. Măcar așa, pe alocuri. Și nu neapărat spre finalul relației (oficiale sau nu) pe care o au cu unbărbat, ci, nu de puține ori, pe la mijlocul acesteia. Ba, uneori, chiar pe la început. Iar în toate aceste cazuri există un loc comun: toate spun că “se simt captive” în relația pe care o au. Că se simt de parcă ar fi prizoniere. Și, dacă se mai și decid să treacă la fapte, găsesc un prilej pentru ca, oftând îndelung, să adauge un “nu mai împart de ceva vreme același pat” cu Nenumitul.
Vă aduc aminte aceste lucruri de cineva? Ok, haideți să nu mai pierdem timpul, cum în ziua de azi nimeni nu mai citește basme, am să vă spun eu: Zmeul cel Rău. Cum așa? Simplu: Zmeul este întotdeauna cel care o ține captivă pe prințesă. Și tot Zmeul este cel cu care – în niciun basm! – prințesa nu împarte același pat, deși împart împreună același castel. Ba mai mult: nu ni se spune niciunde că Zmeul s-ar purta urât cu prințesa, ba uneori suntem lăsați să înțelegem că acesta s-ar purta destul de frumos cu ea.
Viața a făcut să interacționez și cu astfel de femei. Nu că m-ar fi obligat cineva. Dar nu despre asta e vorba. Ci despre faptul că, în unele cazuri, l-am văzut pe Zmeul cel Rău. Și, vă jur, nu a existat nici măcar un singur caz în care acesta să se asemene măcar cât de cât cu un zmeu. Din contră, cel mai adesea era total opusul. Genul “da, iubito, desigur scumpete, te iubesc căpșunico” etc. Atât de total opus încât nu aveai cum să nu întrebi dacă principala sa vină nu era tocmai faptul că nu era – deloc – zmeu…
Și îți dai seama că și aceasta este una dintre fațetele vieții. Că femeile au capacitatea de a-l vedea într-un bărbat, oricât de banal, pe Făt-Frumos. Și tot ele au și capacitatea de a-l vedea, după o vreme, în orice Fât-Frumos pe Zmeul cel Rău. Și asta, ca-n poveste, presupune doar să-și dea ochii peste cap.
