Sorin Tudor

(continuare)

“Jos Ceausescu, jos Ceausescu!”, strigam din toti rarunchii, simtind cum in vocea mea se aduna furia fata de un intreg regim.

Marsulaim pe Calea Victoriei spre Piata Amzei, privind cu mandrie spre palcurile rare de trecatori: se uitau spre noi uimiti, de parca am fi fost o nalucire. Am traversat Piata Amzei si am ajuns in pe Magheru, chiar in dreptul KFC-ul de astazi. Acolo mai era deja un grup mic, iar in fata lor un lant de soldati blocand trecerea spre Universitate.

Soldatii stateau cu armele in maini, privind spre noi, parca neintelegand ce se intampla. Cu totul eram vreo 80 de persoane. Cu multa ingaduinta, 100.

Cotinuam sa scandam, neincetat. Privind in urma, imi dau seama ca primele secunde in care am simtit “libertatea” m-au gasit scandand… “Jos comunismul!” a strigat cineva. “Jos comunismul” am inceput sa strigam si noi si inca vreo cativa. Era o lozinca buna, insa, nu stiu din ce motive, a fost abandonata rapid in favoarea lui “Jos Ceausescu!”.

Am mai incercat de vreo cateva ori sa scandam “Jos comunismul!”, insa vocile celor cu “Jos Ceausescu!” aveau castig de cauza de fiecare data. In cele din urma, sa scandam chiar si “Jos Ceausescu!” intr-un loc public era mai mult decat ne imaginasem vreodata.

Am prins curaj, m-am apropiat de soldati. Erau ca mine, nu era niciun dubiu. “Veti trage in noi?” l-am intrebat pe unul dintre ei. M-a privit pe furatelea, apoi mi-a raspuns soptit, privind peste multime ca peste un munte: “Stai linistit, avem incarcatoarele goale. Asa ne-au dat ordin sa plecam din cazarma!”.

Ca din neant, in stanga mea a aparut o fata cu un brat de frezii: trecea prin dreptul fiecarui soldat, sadind in tevile armelor cate o floare. Cand plecasem de acasa nici prin cap nu imi trecuse ca aveam sa marsaluiesc printre imagini cinematografice.

In momentul in care tanara a terminat de daruit freziile, un grup de tineri a inceput sa scandeze “Jos Ceausescu!”, cu mana dreapta intinsa in fata, pumnul inchis si degetul mare in jos. Toti in acelasi timp.

Am vazut clar momentul acesta: tocmai terminasem de vorbit cu soldatul si eram intors cu fata spre multime. Erau cam 30 de tineri, cam aceiasi care venisera in grup dinspre Piata Parlamentului. Pe atunci nu era un gest comun: nu-l vedeai nici pe stadioane, nici pe la putinele concerte care se organizau. Incet, incet, ceilalti au inceput sa-i imite. I-am imitat si eu.

“Haideti sa mergem pe la ambasade, sa ne vada!”, s-a auzit o voce. “Haideti!”, s-au auzit altele. Am plecat scandand spre Piata Romana.

Mai multe insemnari din sectiunea: Interioare
Etichete: Info