Sorin Tudor

Chiar si pentru lumea micimilor umane, dantuitorii pe morminte sunt o specie aparte. Un furuncul al grotescului. O supuratie a scarbei. O abominatie de care chiar si gandurilor celor mai josnice le e teama sa se aproprie.

Dantuitorii pe morminte sunt, de cele mai multe ori, greu de recunoscut. Din cand in cand, setea lor de a iesi cu orice pret in evidenta te pune pe ganduri. Si, abia atunci cand aceasta se manifesta in mod repetat, te multumesti “sa iei distanta”.

Pentru ca, in linii mari, dantuitorii pe morminte sunt asemeni tuturor celorlalti oameni. Cu o singura si hidoasa deosebire: sunt lipsiti de putinta de a intelege, macar in sens minimal, moralitatea. Un defect pe care il poarta zi de zi precum o cocoasa inversa, crescuta spre interior, prin al carei hau sufletul lor gaunos abia asteapta sa vibreze. Sa se dezlantuie. Sa dea intreaga masura a micimii.

Iar cand ocazia li se arata, se transforma brusc. Se scutura de povara de a mima moralitatea ca de un gainat. Si incep sa danseze. Pentru ei, durerea celorlalti este doar un prilej de audienta. Compansiunea, un simplu artificiu tehnic. Iar drama semenilor, scena pe care vor face tot ce le sta in putinta pentru a se urca. Si cu cat durerea este mai mare, cu atat mintile le sunt cuprinse mai mult de frenezie: un spectacol grandios ii asteapta. Iar ei trebuie, prin orice mijloace, sa fie acolo, pe scena.

Pentru ca ei nu se multumesc sa compatimeasca atunci cand este evident ca a compatimi nu este doar tot ce pot face, ci si un act minimal de decenta. Pentru ca ei nu se multumesc sa spuna altora ca un semen are nevoie de ajutor atunci cand este evident ca a spune celorlalti este singurul mod in care pot ajuta cu adevarat. Pentru ei nu are sens nimic din ceea ce nu-i transforma in vedete ale durerii celorlalti.

Ei sunt cei care, de pilda, scot la licitatie bannere pe bloguri pe care aproape nimeni nu se uita. Ei sunt cei care se scot pe ei insisi la licitatie atunci cand, chiar si gratuit, putini sunt aceia care si-ar dori sa le tina companie. Ei sunt cei care transforma durerea celorlalti intr-un stindard care sa atraga atentia asupra lor. Indiferent de costuri. Sunt aceia care isi cheltuie intregile resurse pentru un spectacol dedicat durerii fara ca macar sa le treaca prin cap ca, daca ar fi donat macar cu o parte din acestea, l-ar fi ajutat, macar putin, pe cel de a carui durere profita.

Sunt, pur si simplu, lipsiti de putinta de a intelege, macar in sens minimal, moralitatea. Si, cu cocoasa adanc crescuta in suflete, danseaza in vazul tuturor. Virtuosii dantuitori pe morminte.

Mai multe insemnari din sectiunea: Interioare
Mai multe insemnari despre: Comunicare