Vesnicia politica si mamaliga romaneasca

Oricat de mult ne-am dori sa credem altceva, in practica, intre ultimii ani ai regimului comunist si Romania zilelelor noastre exista doar o singura diferenta:

dupa 1989, intre Popor si clasa de potentati ai Partidului s-a interpus o patura de inavutiti. Atat.

Si acum, atentie la termeni:

• vorbesc despre ultimii ani ai comunismului (daca vreti, despre ultimul deceniu) si nu despre perioada gulagului romanesc;
• inavutit nu echivaleaza cu un om care a facut avere prin furt. Nu sunt de acord cu sintagma toti au furat. Exista si oameni care s-au imbogatit in mod onest.
• intre un om bogat si un om care a ajuns la bunastare exista o diferenta enorma; ca si in trecut, bunastarea este rezervata doar potentatilor Partidului.

Vesnicia politica

Dar, sa revenim.

Partidul si poporul. In trecut, Partidul era omniprezent. Prin presa de partid, prin politruci etc. Este astazi cu adevarat altfel? In opinia mea, nu: Partidul intra zilnic in casele noastre prin intermediul presei independente, ne ajunge in fata ochilor prin intermediul stirilor de pe net, intra in birourile noastre prin intermediul unei legislatii mereu schimbatoare si este prezent la mesele noastre ca unul dintre subiectele preferentiale de discutie. Si, privind din aceasta perspectiva, vedem Partidul iesind invingator: daca in trecut incerca sa ne impuna sa il purtam, in permanenta, in constiinte, astazi alegem – aparent de buna voie – sa facem acest lucru.

Partidul si retelele sociale. Oricat nu le-ar conveni unora, se poate spune despre securistii ultimei perioade a regimului comunist ca au fost precursori ai expertilor politici pe social media. Si, pentru a ma face mai bine inteles, voi da un exemplu.

In acea perioada, am avut “privilegiul” de a avea “arondat” propriul securist. Omul abia terminase Stefan Gheorghiu, iar job-ul lui era sa raporteze cadrelor superioare, in scris, ce activitati desfasura zilnic grupul de persoane care ii fusese atribuit. Prin urmare, fara a se stradui sa se ascunda vreun pic, isi dedica un timp pentru a ne urmari pe fiecare in parte (de la o distanta intotdeauna respectuoasa), incerca sa intre in grupurile pe care le frecventam si, in cele din urma, sa stabileasca un contact direct. In cazul meu, omul a ajuns sa fie o prezenta obisnuita in cadrul cenaclului literar pe care il frecventam (si sa descopere despre sine ca si-ar dori sa scrie poezie; dar asta este o poveste in sine, poate candva o voi istorisi). Si, dupa un timp, sa ma abordeze direct si sa imi spuna ca jobul lui era doar sa raporteze ce fac si nu sa incerce sa ma convinga de ceva. Cred ca era un bun profesionist de vreme ce a reusit sa imi starneasca un soi de compasiune pentru persoana silita la o astfel de rutina. Asa ca, in cele din urma, omul venea in fiecare dimineata si isi nota constiincios in carnetel, dupa dictare, programul pe care spuneam ca il voi avea, eu scapand astfel de o coada penibila, iar el scapand de corvoada de a sta – “si de ninge si de ploua” – prin fata diverselor porti sau terase.

Chiar este o asa mare diferenta intre personajul de mai sus si oamenii care te insotesc prin diversele retele sociale si, de exemplu, te invita sa fii fan al cutarui sau cutarui politician? Hm, n-as crede.

Partidul mereu biruitor. Da, se stie: inainte, inteleapta conducere de partid si de stat ii ocarmuia pe oamenii muncii de la orase si sate. Si, in consecinta, partidul era mereu biruitor. Partidul si nu oamenii. Este astazi altfel? Stiti vreun singur succes care sa nu fie al Partidului?

Mamaliga romaneasca

Sigur, exemplele ar putea continua. Iar rezultatul ar fi mereu acelasi: in practica, lucrurile par a sta cam la fel. In teorie insa, lucrurile sunt total diferite. Pentru ca, spre deosebire de trecut, acum, fiecare dintre noi are libertatea de a alege. Iar in grup, in comunitati, putem sa impunem schimbari. Insa lucrurile acestea raman, asa cum am spus, doar teoretice. Nu pentru ca ele nu ar exista. Ci pentru ca diferenta dintre teorie si practica este data de actiune.

Altfel spus, libertatea este o optiune individuala (care, ca orice optiune individuala implica asumarea). Iar schimbarea in cadrul comunitatilor implica, in afara vointei de schimbare, eforturile unei implicari.

Problema este ca asumarea si implicarea ne sunt total straine. La fel ca si in trecut. Si, la fel ca si intrecut, privim cu ochii mari spre Vest in timp ce mamaliga romanesca se rancezeste.