Vasile Dancu scrie astazi despre dezbaterea Proiectului de Raport al Comisiei pentru Cultura si Educatie in Parlamentul European. Un proiect initiat de catre o fosta jurnalista, Marianne Mikko (Grupul Socialist, Estonia), care
“considera ca in cazul blogurilor ar trebui stabilite măsuri legale pentru a fi folosite în eventualitatea unor procese legate de continutul articolelor si pentru a stabili un drept la replica al celor vizati de acestea si, lucru cu adevarat periculos , proiectul consideră că este nevoie de un fel de eticheta de calitate aplicata asupra blogurilor si a bloggerilor, a caror identitate si motive pentru a scrie pe blog trebuie facute publice“.
Iata paragrafele impricinate (documentul in format pdf aici):
“Intrucât blogurile reprezintă un mijloc de exprimare folosit din ce în ce mai mult de profesioniștii din mijloacele de informare în masă, precum și de persoane private, iar statutul autorilor și editorilor, inclusiv cel juridic, nu este nici stabilit, nici indicat în mod clar cititorilor acestora, ceea ce cauzează incertitudini referitor la imparțialitate, fiabilitate, protejarea surselor, aplicabilitatea codurilor de etică și stabilirea responsabilității în caz de litigiu (…)
sugerează clarificarea statutului juridic și de altă natură a blogurilor și încurajează “etichetarea” lor voluntară în funcție de responsabilitățile și interesele profesionale și financiare ale autorilor și editorilor lor“.
In ceea ce ma priveste, voi fi cat se poate de clar, cu riscul de a starni nemultumirea unora:
Nu cred in initiativele “impuse de la centru”. Nu le consider nici binevenite, nici utile, nici firesti. In urma cu aproape doi ani, scriam despre autoreglementare in blogosfera. Si astazi, ca si atunci, consider ca pentru multi bloggeri autoreglementarea exista. Insa, blogosfera a crescut mult de atunci. Iar astazi sunt de parere ca un “cod de bune practici” venind din cadrul blogosferei si acceptat de toti aceia care vor dori sa-l accepte este un pas necesar.
Voi ce parere aveti?
Pingback: Libertas.eu - sa ne amuzam in stil european | Sorin Tudor