Sorin Tudor

Sunt o fiinta sociala?

Acum, nu care cumva sa credeti ca sunt anti-social. Socializez din plin la evenimentele profesionale la care trebuie sa particip. Si socializez din plin la evenimentele de natura personala la care trebuie sa particip. Ideea e ca-mi place sa fiu sincer si sa nu ajung la exagerari precum amicul care-mi spunea ca, una dintre cele mai mari bucurii ale sale este sa traverseze pasajul de metrou de la Piata Unirii si sa se bucure de prezenta oamenilor. Pentru mine, pasajul acela este intotdeauna prea plin. Si n-as simti vreo tristete – ba, din contra! – daca, atunci cand sunt nevoit sa o fac, as fi singur, singurel pe drumul dintre cele doua magistrale.

Sau, altfel spus: ma simt bine in grupurile unde aleg sa fiu prezent. Dar daca daca printr-o intamplare a sortii ma trezesc, fara vreo planificare, nevoit sa impart acelasi timp si spatiu cu alti oameni auzul, vazul, mirosul si, mai ales, pshihicul imi trec prin cazne greu descriptibile. Chinuri cu atat mai amarnice cu cat am fost educat sa-mi spun lucruri de tipul “si ei sunt oameni” (in traducere sincera: si eu sunt asemeni lor) sau “fiecare are dreptul la opinie” (in traducere sincera: tuturor ni s-ar putea intampla – macar teoretic – sa debitam asemenea ineptii).

De ce imi torn sare pe rana cu astfel de ganduri? Tocmai v-am spus: pentru ca, asemeni altora, asa am fost educat. Asa mi s-a tot spus ca ar trebui sa gandesc. Si mi s-a spus atat de mult si atat de des incat faptul ca afirmatiile cu pricina nu sunt ganduri sincere rasuna inlauntrul meu asemeni unei suduieli scapate in fata bisericii.

De ce m-au supus educatorii mei unui asemenea chin? Pentru ca – probabil – si lor le-au spus educatorii lor ca sunt “fiinte sociale”. Si ca asa e frumos: sa spuna asta mai departe. Ca intr-un concurs de stafeta.

Citeste continuarea. Pagini: 1 2 3

Mai multe insemnari din sectiunea: Actual
Mai multe insemnari despre: Info