Și iată de ce Iliescu trebuie condamnat

Știrea este scurtă:

De astăzi, 21 octombrie 2015, fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

Pentru aceia care nu știu sau nu își amintesc de acest bătrân numit Ion Iliescu ar trebui condamnat, iată (doar) câteva mărturii ale victimelor acțiunilor sale. Și două documente.

În perioada 14-15 iunie 1990, au fost reținute de către mineri, în colaborare deschisă cu poliția, 1.021 persoane. O parte dintre acestea au fost transportate și interogate de procurori, contrar prevederilor legale, într-o unitate militară din Măgurele. Iată câteva dintre mărturiile celor arestați (adunate, în acele zile, de unele organizații neguvernamentale). Mărturii care amintesc de cruzimea gulagurilor comuniste.

“Am fost arestat în 13 iunie 1990, bătut bestial și încarcerat la Poliția Capitalei. (…) Am fost transportat la unitatea militară Măgurele, transferat la Circa 8 Poliție unde am fost din nou bătut crunt, și de aici la Penitenciarul Jilava-Spital. Anchetele au decurs sub amenințarea că voi fi închis pe viață dacă nu recunosc că am fost plătit de partide politice aflate în opoziție, inclusiv PNȚCD. (…) Am fost eliberat în cursul lunii octombrie 1990.” (Anton Cătălin Burcea)

“În ziua de 14.06.1990, ora 6, am fost surprins pe Bd. Magheru colț cu str. 13 Decembrie de către minerii care veneau spre Piața Universității. Fără nici un motiv am fost atacat de către aceștia și lovit cu ciomegele în cap și pe tot corpul pînă am căzut la pământ, cu pierderea cunoștinței. Am fost transportat de cetățeni la Spitalul de urgență Floreasca, unde s-au constatat următoarele: traumatism cranio-cerebral cu hemoragie în cinci locuri; antebrațul stâng rupt, cu osul sfărâmat; înjunghiere în coapsa stângă, cu hemoragie puternică; barba spartă, spatele înnegrit de lovituri; stare de șoc.” (Petre Gâjgă)

“În dimineața zilei venirii minerilor în București, în iunie 1990, mă găseam în stația de metrou Izvor la ora 6 – 6:30. Așteptând metroul, am fost legitimat de 5-6 mineri care au început să mă bată. (…) Am fost luat și dus la Poliția Capitalei unde au urmat alte bătăi. (…) De la Poliția Capitalei am fost dus la Secția 5 de Poliție unde am fost ținut până în data de 3 august. Părinții mei nu au fost anunțați până la această dată. După eliberare, am fost exmatriculat de la Liceul Industrial nr. 20 unde eram elev în clasa a 9-a, pe motivul absențelor.” (Emil Robert Brădiceanu, elev)

“În ziua de 14.06.1990, în timp ce mergeam la cumpărături, am fost oprită de opt mineri care m-au legitimat iar apoi au început să mă lovească, m-au luat de păr, m-au târât pe jos, mi-au dat un picior în ochi și după acea m-au tâlhărit, mi-au luat două lanțuri pe care le purtam la gât, patru inele, geanta cu bani, papucii și pulovărul. (…) După aceea m-au băgat într-un hotel unde a mai urmat o serie de bătaie. Eu eram plină de sânge pe față când m-a văzut soțul meu căzută jos s-a speriat și a țipat la ei (…) M-au lăsat pe mine și l-au luat pe el la bătaie. După aceea m-au băgat într-o mașină Dacia, (…) apoi într-o dubă și m-au dus la Băneasa. Acolo ne-au ținut trei zile, din 14 iunie până în 17 iunie. În timp ce eram dusă la Băneasa, am văzut cum un miner a smuls din brațele unei femei, care era și ea în dubă, copilul acesteia și l-a aruncat din mers.” (Rida Dincă)

“Am fost arestat la locul de muncă, dus la Secția 15 Poliție și obligat sa dau o declaratie. Polițistul nu a fost mulțumit de declarație și a început să țipe la mine, să mă înjure și să mă amenințe că va trebui să scriu o nouă declarație exact așa cum îmi va dicta el. Am refuzat. Câțiva mineri și câteva persoane civile care se aflau în acea încăpere m-au bătut cu sălbăticie până am căzut jos pe podea continuând să mă lovească cu picioarele până am leșinat. În timpul cât eram bătut, polițistul a scris el o declarație din care reieșea că, pe data de 13 iunie, am fost prezent în Piața Universității, am incendiat autobuzele Poliției, am lovit polițiștii care erau în misiune și le-am distrus bunurile acestora. Polițistul mi-a spus să semnez declarația scrisă de el, că dacă nu îi va lăsa pe mineri să mă bată până mă vor omorî. Am refuzat să semnez. Am fost luat din nou la bătaie. Văzând că nu se opresc, i-am crezut în stare să mă omoare și am acceptat să semnez.” (George Coman)

“În ziua de 14 iunie 1990, ora 17:45, s-au prezentat la domiciliul meu, trei civili care m-au rugat să merg la Circa 15 Poliție pentru o confruntare care nu o să dureze mai mult de 15 minute. (…) În jurul orelor 20-21 a intrat un domn care mi-a dat două coli de hârtie și pix ca să relatez tot ce-am făcut din data de 13 iunie. (…) Am relatat totul și, în jurul orei 23, m-au băgat într-o dubă ARO și m-am trezit după circa 30 de minute în curtea unei unități militare (U.M. Măgurele). Au început să mă ia în serii de lovituri cu patul armei și bocancii niște soldați îmbrăcați în uniformă albastră. M-au ținut într-un hangar de mașini cu o mulțime de lume, bărbați, copii și femei, fără mâncare, numai cu ceai, până în data de 19 iunie, neținând cont că sunt pensionat medical cu gradul II de invaliditate, sub tratament medical, supunându-mă la tortură psihică și bătăi. (…) În ziua de 19 iunie 1990 am fost transferat împreună cu alți 25-30 de oameni la Circa 12 Poliție (…) îmbrăcați în zeghe și încarcerați câte 6-8 în celulă. În acea noapte de 19 iunie am intrat în comă și m-am trezit nu mai știu după câte zile la Spitalul Jilava, Secția reanimare, tot în ținută de închisoare și legat de pat cu cătușe la mâini și picioare, plin de vântăi și răni pe tot corpul. După ce mi-am mai revenit, am fost transferat din celulă în celulă, în rândul pușcăriașilor de drept comun (…) până când mi-au dat biletul de eliberare nr. L. 2/4616-1990 și mandatul nr.209/90 pentru ultraj contra bunelor moravuri. Am fost amenințat că, dacă țin la familie, la cei trei copii pe care-i am, să nu relatez la nimeni.” (Nicolae Boștinaru)

“În ziua de 15.06.1990, în jurul orei 16:00, am fost la un magazin de piese auto din Calea Moșilor (…) Când am ajuns la Universitate, am văzut cum minerii alergau după oameni. Un miner mi-a cerut buletinul de identitate, era și un ofițer de Poliție, eu am cerut să fiu legitimat de ofițer iar minerul m-a luat la bătaie. Au mai venit 8-10 mineri care dădeau cu bâtele și cu lanțuri băgate pe furtunuri. Ofițerul le-a spus să mă lase în pace că nu sunt vionovat. Am căzut jos, după care un miner mi-a luat geanta diplomat și a fugit cu ea. După ce nu m-am mai putut ridica de jos, m-au luat de brațe un soldat și un miner, m-au traversat strada de la Universitate la Teatrul Național. Am fost păzit până când a venit un autoturism. Împreună cu alți doi bătuți ne-au dus la poliție și ne-au interogat, după care am fost dus la Spitalul nr. 9. Deoarece aveam multe lovituri la cap care sângerau, am fost internat timp de 7 zile. (…) După externare, am mers la Institutul Medico-Legal unde am fost examinat de un medic specialist care mi-a eliberat certificat medico-legal pentru 16-18 zile de îngrijiri medicale. (Mihail Gănescu)

“Am fost duşi la Măgurele, după cum aveam să aflăm mai târziu. Când am coborât din maşină, până la garajul unde aveam să fim duşi, se formase un culoar de militari. (…) Ne-au lovit cu bastoanele. (…) În garajul respectiv, eram cam 700-800 de persoane, bărbaţi şi femei, bătuţi, bandajaţi, unii cu mâinile în ghips.” (C.C.)

“Câinii-lup din curtea unităţii erau antrenaţi noaptea spre a nu ne lăsa să dormim, oamenii erau bătuţi cu bastonul de cauciuc când mergeau să-şi facă necesităţile fireşti, două nopţi am fost forţaţi să dormim pe şapa de ciment, pe radierul din beton al halei. Spaima şi teroarea se instalau şi prin mijloace pur poliţieneşti: ţipete isterice, plimbarea printre “reţinuţi” cu câini poliţişti, cu bastoanele în mâni şi cu pistoalele automate armate. (…) Cei care cereau condiţii mai bune erau scoşi din garaj, bătuţi şi aduşi mai mult morţi decât vii.” (C.M.E)

“Am fost ţinut vreo două ore în soare cu mâinile la ceafă, în timp ce un grup de mineri beau Pepsi şi asistau la anchetă. Unul dintre aceşti mineri, având mănuşi de box şi o coadă de lopată în mână, l-a lovit pe un tânăr care dădea o declaraţie, iar acesta a căzut jos, pentru câteva minute; în acest răstimp, anchetatorul s-a mai odihnit. Pe mesele anchetatorilor era frecvent bastonul de cauciuc. (…) Eram sistematic amenințați pentru a se obţine declaraţii false în defavoarea lui Marian Munteanu, Ion Raţiu, Petre Mihai Băcanu etc.” (T.S.)

Și, așa cum am promis, două documente.

Nota din data de 15 iunie 1990 a Inspectoratului de Poliție, secția 15, prin care manifestanți la demonstrația din 13 iunie 1990 sunt trimiși în “Lagărul de la Măgurele”.

Comunicat al Ministerului Sănătății privind decesele din perioada 13-15 iunie.