Când vrei să o faci pe haterul deștept sau când, pur și simplu, vrei să pari un connoisseur, înghesui printre cuvinte sintagma “quality content”. Este o modă care a devenit obligatorie pentru orice “specialist social media” (înșiruire de cuvinte menită să definească orice administrator de pagină cu mai mult de doi urmăritori, chiar dacă vorbim despre o pagină personală).
În realitate, quality content-ul nu interesează pe nimeni. În primul rând pentru că nu există așa cum el este înțeles de marea majoritate a celor ce îl plimbă prin gânduri ca pe guma de mestecat. “Quality… content, da??? Deci conținut… de calitate, pricepi???”, zic ei de parcă l-ar fi apucat pe Dumnezeul inteligenței de picior și acum l-ar izbi în fața ta cu capul de asfalt până îi ies creierii. Chestie din care tu ar trebui să pricepi că acest quality content ar fi un soi de conținut creat de Freud, Shakespeare și Kafka dacă ar fi avut norocul să-l întâlnească pe CTP și să-i angajeze. Un “ceva” conținând doar înțelesuri adânci ale vieții, metafore înlemnitoare și sfaturi care l-ar umili groaznic pe bărbosul care s-a scremut atât doar pentru zece porunci.
Quality content-ul nu are nicio legătură nici cu cât de bine este scris un text, nici cu cât de adânci sunt adevărurile conținute. Pur și simplu, quality content-ul a fost inventat pe vremea când s-a dat drumul în lume unei alte prostii fără seamăn: citizen journalism. O chestie prin care orice deținător de taste era prostit că și-n el zace un mic jurnalist. Așa că Google, care pe atunci era mare și tare, a scos din puțul gândirii niște bumbi care pe de o parte îl îndemnau pe Gâgă să-și însușească niște lucruri de bun-simț (scrie corect gramatical, nu scrie că găina naște pui vii, nu scuipa pe propriile taste etc), iar pe de alta încercau să-l învețe cum să facă textele mai prietenoase cu cititorul online și cu motorul lor de căutare. Pe scurt, quality content are mai multă legătură cu conținutul așa cum este acesta înțeles din punct de vedere SEO, decât cu conținutul așa cum este el înțeles din punct de vedere jurnalistic.
“Păi da, bă, dar noi ne refeream de fapt la quality media”, zic ei, specialiștii. Bine bă, cum ziceți voi. Doar că nici quality media nu (mai) există. Chestia asta a fost inventată pe criterii ce țineau de mărimea fizică a unui ziar și pe criterii de seriozitate a informației. Astăzi, nu prea mai avem ziare tipărite, iar can-can-ul este prezent până și pe cele mai simandicoase site-uri. Așa că, vrem, nu vrem, adevărul e că astăzi quality press mai fac doar marile lanțuri de magazine prin cataloagele cu produse.
“Nu băi, frățică, noi vorbim aici de marketing și cum e bine să asociezi brandurile/ produsele doar cu conținut de calitate!” Serios, băi, frățică? Jură-te! Oricât de mult v-aș răni sentimentele, oricine se pricepe cât de cât la marketing pricepe că fițele astea cu scopuri înalte și acte morale sunt doar campanii care, dacă nu ajută direct sau indirect vânzările, sunt fie prost gândite, fie proaste pur și simplu. Iar dacă nu înțelegi asta, poate că marketingul nu e tocmai ceea ce ți se potrivește.
Dar, stai liniștit: nimeni nu îți va lua pagina ta de facebook. Așa că vei putea să te dai connoisseur ori de câte ori vor mușchii tăi!
