Despre omul frumos. Altfel

Tu. Da, tu. Tu ești o persoană frumoasă!

Nu contează ce zic alții, nu-i băga în seamă. Și nu contează ce ți se pare că vezi în oglindă. Tu ești o persoană frumoasă și ar trebui să arăți asta lumii întregi.

Pentru că frumusețea adevărată vine din interior. Iar tu – da, tu – ești un om frumos! Atât de frumos încât cei din jur ar trebui să se bucure pentru că te cunosc. Și, da, poți face în viață tot ceea ce îți dorești. Pentru că ești un om frumos și puternic. Și nimic nu poate sta în calea în visurilor tale.

Așa că ai toate motivele să fii un om fericit. Pentru că ești un om frumos!

***

Tâmpenii! Cine îți spune astfel de lucruri îți spune tâmpenii. Dacă atunci când treci pe lângă oglindă nu prea îți place ce vezi, s-ar putea ca nu hainele să fie de vină. Iar dacă părul de pe picioare este mai frumos decât cel de pe cap, s-ar putea ca nu frizura să te dezavantajeze. Așa că, dacă cei mai mulți dintre oamenii care te cunosc au rezerve în a se pronunța, probabil au dreptate: nu ești o persoană frumoasă.

Pentru că așa e viața, nedreaptă. Și nu toți oamenii sunt frumoși. Welcome to the real world!

Da, poate că nu sunt o persoană frumoasă, dar sunt un om frumos! Pentru că frumusețea adevărată vine din interior…

Aiurea! Ai văzut vreodată o operație filmată? Chiar ți se pare că de acolo, dintre măruntaie ar veni frumusețea? Serios, în cazul în care n-ai înghițit vreo operă de artă (care oricum ar trebui bine spălată), frumusețea chiar nu vine din inetrior.

Bine, poate că nu sunt un om frumos, dar, în compensație, am alte calități.

Da, în compensație ești și un om prost. Pentru că doar astfel se poate explica faptul că tu crezi că viața oferă ceva “în compensație”. La fel de prost și de îngâmfat ca aceia care fac afirmații de genul “nu aude/nu vede săracul, dar are o voce de înger”. Faptul că nu aude sau nu vede nu are nicio legătura cu talentul său. Legătura o faci tu, din îngâmfare; ca să te simți mai bine, ca să te simți superior.

Există, însă, și o veste bună: frumusețea contează, însă nu chiar atât de mult. Frumoasă, de pildă, poate să fie și o vază. Sau un picamăr. Cu toate acestea, cu rare excepții, nimeni nu se gândește să stabilească vreo relație cu ele. Așa că mai important se poate dovedi să fii o persoană atractivă. Cunosc persoane care potrivit standardelor sociale ar trece mai degrabă drept “urâțele”, dar care sunt, foarte, foarte atractive.

Este adevărat: în timp ce frumusețea este pe placul tuturor, atractivitatea ține mai mult de compatibilitate. Însă, în cele din urmă, compatibilitatea este cea care contează. Pentru că pe un om nu-l iei acasă să-l pui în vitrină. Iar dacă nu ești compatibil cu el, chiar nu contează cât este de frumos.

Păi da, dar un om frumos înseamnă, de fapt, un om cu suflet bun.

Serios? Un om cu suflet bun este o chestiune care ține de gust și de moment. Iar dacă e mai mult decât atât, tot despre compatibilitate este vorba. Așa că ar fi bine să conștientizezi faptul că toți aceia care îți spun că ești un om frumos fie o spun din superficialitate, fie o spun dintr-un tic verbal pe care nu dau doi bani.

Și, chiar așa: în cele din urmă, de ce ți-ai dori să fii un om frumos? Eu zic că este infinit mai bine să încerci să fii un om interesant. Pentru că asta ar însemna că ai o viață de invidiat.

Foto: Luciana Urtiga

Recomandări

Adaugă comentariu