Comunicarea politica si comunicarea institutionala

Intr-una dintre insemnarile sale, Dragos Dehelean atinge un subiect delicat: comunicarea institutionala in situatii de criza si, prin efect, comunicarea politica in situatii de criza.

Pornind de la scandalul referitor la inceperea urmaririi penale impotriva Ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu, Dragos analizeaza site-urile institutiilor implicate:

La aproape doua saptamani de la inceperea scandalului, nici un site de minister nu pare sa-l ia in serios. Nici pe homepage si nici in sectiunile de presa nu am gasit la o scanare rapida nimic despre subiect.

Prima intrebare: avem de a face cu exemplu de criza insitutionala?

Un ministru este un om politic (sau un tehnocrat reprezentand o vointa politica) pus in fruntea unei armate de functionari publici. El nu reprezinta ministerul, el doar il conduce temporar (punand in aplicare politica guvernamentala).

Ca rezultat, scandalul privindu-l pe ministrul Chiuariu nu este un exemplu de criza institutionala, ci, eventual, un exemplu de criza politica.

Prin urmare nu institutiile publice sunt cele care ar fi trebuit sa reactioneze, ci “institutiile politice”. Fapt care, intr-o oarecare masura, s-a si intamplat, asa cum se observa pe site-ul PNL si, in blogosfera, in insemnarile Dianei Tusa (exemple aici si aici).

A doua intrebare: ar fi trebuit ca vreunul dintre ministere “sa ia in serios” scandalul?

In mod evident nu, dat fiind ca o astfel de decizie ar fi echivalat cu politizarea institutiei si plasarea functionarilor publici nu numai in afara competentelor, ci si in afara legii.

Mai mult: de vreme ce nu “calitatea serviciilor” face obiectul scandalului, implicarea institutionala in acest scandal ar fi echivalat cu un transfer de imagine negativa efectuat cu buna stiinta…

Devine astfel explicabil faptul ca institutiile publice au preferat sa stea departe de scandal (si iar Posta Romana -multumesc pentru atentionare, Dragos!- sa raspunda sec si punctual doar atunci cand a fost necesar).

Cea de a treia intrebare: daca am fi avut de a face cu o situatie de criza, ar fi avut cum sa functioneze comunicarea institutionala intr-un astfel de caz?

De la distanta, o institutie publica este usor de judecat. Este un teren pe care directorii diverselor departamente joaca, deopotriva, rolul “mogulilor” si rolul “supravietuitorilor”. Nu de putine ori ministrii se dovedesc neputiciosi in fata vointei directorilor. Si nu de putine ori directorii dovedesc resurse inimaginabile in a supravietui diversilor ministri.

In linii mari, un minister este spatiul ideal pentru un joc de putere fara sfarsit. Iar intre zona in care ministrul incearca sa se impuna si sa se afirme si campul in care functionarul public incearca sa supravietuiasca si sa avanseze exista un “no man’s land”. O zona gri lipsita de proceduri in care nimeni nu are interes sa intre. Fie si din instinct de conservare.