@Sorin Tudor | 24 June 2009
Etichete: Comunicare, Strategii.
Da, CNA are principii. Ca urmare, a oprit campania pentru Rosia Montana:
Decizia a fost luată marţi, considerându-se că spoturile publicitare în care se afirmă că “Noul proiect Roşia Montană aduce României 4 miliarde de dolari” contravin reglementării potrivit căreia publicitatea trebuie sa informeze corect. Interesant este faptul că decizia CNA a fost luată cu doar două zile înainte de sfârşitul campaniei. (Sursa: Evenimentul Zilei)
Si uite asa, CNA iese cu fata curata, iar Gabriel Resources cu fata si mai curata.
Da, CNA are principii. O dovedesc pana si comunicatele de presa ale institutiei:
23 iunie: Întruniţi în şedinţa publică din data de 23.06.2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis să sancţioneze, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, următoarele posturi:
• Realitatea TV, Pro TV şi Antena 3 – somaţii publice, pentru că au difuzat spoturi publicitare de promovare a Zilei Tineretului şi a ministrului Monica Iacob Ridzi, încălcând, astfel, prevederile art. 155, alin. 1 şi 2 din Codul CNA, care interzic publicitatea politică în afara perioadelor de campanie electorală.
23 iunie: În contextul suspiciunilor din presă privind existenţa unor ştiri difuzate contra cost, C.N.A. a adoptat următoarea poziţie de principiu, reiterând prevederile legale în vigoare:
* (…)Nimeni nu poate cumpăra ceea ce, prin lege, nu se poate vinde şi nici sponsoriza.
Mandra corabia, mester carmaciul…
Mediafax a lansat astazi Informatie fara limite, o campanie prin intermediul careia clientii Mediafax si bloggerii vor avea acces liber, pentru doua [...]
Nu imi dau seama care ironie este mai mare: ca intregul scandal creat in jurul banilor cheltuiti anapoda de catre Ministerul Tineretului si Sportului [...]
Cred ca prima editie a Re:Seminar reprezinta inceputul unui succes. Pentru ca Re:Seminar a dovedit ca este mai mult decat un eveniment "despre [...]
1. Primul blog al unui sindicat apartine Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania. Am decis sa ne facem blog nu pentru ca este la moda [...]
13 mai: Center for American Progress a dat publicitatii un sondaj de opinie avand ca tema The Millennial Generation (tinerii nascuti in perioada 1978 [...]
8:43 pm
nu inteleg care sunt motivele ce duc la cenzurarea unui spot publicitar? daca criteriile tin de dezinformare, manipulare inseamna ca CNA ar trebui sa interzica "enspe" spoturi. e una dintre nedumeririle mele. a doua, a interzis doar acest spot sau intreaga campanie publicitara? pentru ca spotul construit pe ideea de vox populi e doar butonul de declansare al unei campanii "cum nu a mai vazut" ...Romania, dupa cum se lauda chiar "creatorul" ei.
2:33 pm
@ liliana
cred ca in principiu ai dreptate. nici eu nu inteleg de ce decizia cna e singulara si nici cum au stabilit ca spotul interzis este deceptive. ar fi o idee buna daca s-ar crea (si eventual legifera) niste standarde care sa identifice cat de cat asa-numita deceptive advertising. desi, daca ma gandesc (mult) mai bine, cred ca e mai bine daca nu se apuca nimeni sa mai inventeze niscaiva 'prevederi legale' - cine stie ce comisie mai apare.
2:34 pm
@liliana: exact. multe spoturi mint cu nerusinare. altele promoveaza hotia (vezi cel cu hotul care intra in casa si incepe sa se joace cu copilul...) am intrat pe site, de curiozitate, sa vad ce e cu cei de la rosia montana. am inteles ca e vorba totusi de 4 miliarde de dolari, dar din care o parte se duc direct la stat, alta parte, indirect. deci de unde si pana unde atata exces de zel la CNA. e clar ca a fost ceva comandat, ca sa sugereze ca la rosia montana se intampla lucruri dubioase. mie nu mi se pare nimic dubios, decat faptul ca se tot vorbeste de un proiect maret, dar care n-a inceput inca, pentru ca investitorilor li se pun bete in roate. penibil.