Vă jur: unii dintre cei mai amuzanți oameni din lume sunt cei care se plâng de prostia oamenilor din “bula lor de social media” și apoi trag tot felul de concluzii. De fapt, este doar o singură concluzie (dar zugrăvită sub un milion de înfățișări): “eu sunt un om deștept condamnat să respire printre proști: vai ce povară!”.
***
În primele luni ale lui 1990, românii de pe tot cuprinsul patriei erau tare veseli. Se trezeau ei așa cu fața lipită de pernă sau de sticla golită în birt și unul dintre primele gânduri ce le fulgera prin minte era: “bă, avem libertate de expresie!”. Și cum nimeni nu știa de fapt ce rahat e aia, își dădeau cu presupusul. Cei mai mulți considerau că libertate de expresie înseamnă să fie programul mai lung la televizor sau măcar ca bulgarii (sau, după caz, sârbii sau ungurii) să fie obligați să subtitreze în română filmele de la televiziunile lor. Eu, băiat aterizat în București cu inocența tipică provincialului, mai adaugăm pe listă și să se găsească în librării cărțile alea pe care le aveam doar trase la xerox și posibilitatea de a spune bancuri politice cu glas tare.
În fine, eram și eu ca toți ceilalți: vesel peste măsură. Din păcate, în acea perioadă eram nevoit să călătoresc cu metroul în fiecare zi. Și cum pe atunci nu existau nici facebook, nici telefoane mobile, lumea scrolla subiecte de discuție. Cu glas tare! Vai mie: în foarte scurt timp realitatea avea să mă trosnească peste scăfârlie, obligându-mă să realizez că, în esență, libertatatea de expresie înseamnă să accept să-i aud bălmăjind și pe acei tâmpiți de a căror existență habar nu avusesem până atunci.
Sincer vă spun: nu știam dacă să fiu mai îngrozit de oceanul de idioțenii ce se debitau peste tot în jurul meu sau de cohortele nesfârșite de imbecili care răsăreau din pământ ca într-un joc cu zombi. Am fost atât de îngrozit încât, în afara urgențelor de pâine și țigări, am refuzat să mai ies din casă o perioadă suficientă pentru a-mi pierde primul meu job democratic.
***
Ideea e că nimeni nu a reinventat roata. Proștii au populat bulele oamenilor cu mult timp înainte de facebook. Ba chiar cu mult timp înainte de a ne naște noi. Sau, cum zice tipul care l-a creat pe Peter Pan și a devenit cunoscut doar pentru cuvintele citate în Battlestar Galactica: all of this has happened before, and all of this will happen again. Pentru că asta fac proștii: se înmulțesc și se comportă prostește. Însă, da, diferența e dată de tehnologie: orice utilizator de facebook are acces rapid la mult mai mulți proști decât aveam eu călătorind cu metroul. Și la infinit mai mulți proști decât aveau dacii liberi călătorind cu vreun cal.
Acestea fiind spuse, doar întreb: nu cumva problema e la tine și nu la ceilalți? Adică, dacă ai vrut, din diverse considerente, să ai cât mai mulți “prieteni” online, suportă consecințele. Nimic nu e gratis. Ai vrut să-i dai pe toți în bula ta? Iată, ai ce ți-ai dorit. Te-ai plictisit de atât de mult zgomot de fond? Cerne-i, în bula ta! Spre deosebire de mine, acum poți face asta doar din câteva clickuri, fără a fi nevoit să te mai închizi în casă…
Prostii (sau ticalosii) minimalizeaza libertatea de expresie. Dictatura si autocratia intelege pe deplin pericolul libertatii de expresie. Idei si cuvinte aruncate liber pot da nastere unor revolutii. Aici este perversiunea comunismului: dupa “dai cat poti societatii si ea iti da inapoi ce ai nevoie” – o idee umanista la prima vedere, vine “nu mai gandi tu, ca gandim noi pentru tine”. Si asa s-au format generatii de “zombie, care au nascut alti zombie, asa ne-am pierdut spiritul critic. Si nu inteleg bietii de ei ca “Unfriend”, “ban”, “dislike”, “report” sunt alte fete ale libertatii de expresie, la indemana oricui la le foloseasca. Dar daca esti “attention bitch”….