Care-i treaba cu pr spam-ul

Sorin Tudor@ | 24 November 2014
Etichete: , , .

Articol »

De aproape un an de zile (sau poate chiar mai mult), primesc de la o cunoscută companie de pr autohtonă, emailuri nesolicitate referitoare la un foarte cunoscut producător internațional de terminale mobile. Altfel spus, pr spam-uri. În zilele norocoase, unul singur, în celelalte chiar două. Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună.

De ce este “pr spam”

- sunt mesaje nesolicitate: nu mi-am dat nicăieri acceptul (online sau offline) să primesc așa ceva;
– sunt trimise pe 0 adresa personală;
– deși mesajul conține doar câteva rânduri nu intră în categoria pr pitch de vreme ce, inevitabil, îi sunt atașate minunatul comunicat de presă (da, da, în tradiționalul Word) și imagini edificatoare;
– îmi sunt trimise deși este lesne de văzut că blogul meu nu este pe nișa telefoanelor mobile, nu manifestă vreun interes deosebit față de ele, iar site-ul de care mă ocup are un profil bine specificat;
– au continuat să-mi fie trimise deși, luni în șir, pe blogul acesta nu a apărut nici măcar un post nou;
– îmi sunt trimise deși nu am fost vreodată la un eveniment organizat de compania de pr cu pricina și nu am scris niciodată nimic despre produsul cu pricina;
– încep, de fiecare dată, așa cum se cuvine din partea unei agenții de pr cu pretenții, cu tradiționala formulare “Salut!” (da, nici măcar personalizate automat nu sunt);

și, mai ales,

- îmi sunt trimise fără a exista posibilitatea de a mă dezabona (nu există un link de opt-out).

Care-i treaba cu pr spam-ul?

Acum, sigur, nu e nicidecum singurul spam zilnic pe care îl privesc. Însă, mărturisesc, este singurul pr spam pe care îl primesc zilnic. Așa că nu poți să nu te întrebi: care-i treaba cu pr spam-ul?

Răspunsul este, evident, simplu: companiilor (clienților, care va să zică) le este spus că agenția are relații foarte bune cu presa și cu bloggerii. Și, pentru a câștiga clienții, li se promite că se vor trimite, “cu regularitate”, comunicate de presă către un număr cât mai mare de astfel de nevinovați. Și spun nevinovați deoarece destinatarii fac, fără voia lor, obiectul unei târguieli în care sunt vânduți la kilogram. Pe un tarif anume sau ca bonus la acțiuni permanente tarifate lunar. Iar apoi agenția raportează, cu profesionalism: s-au trimis atâtea comunicate lunar, la atâția oameni. Nu contează că oamenii spamați nu scriu nimic. Contează raportările din condei și mai puțin eficiența reală.

Sigur, veți putea spune, o asemenea companie riscă să piardă astfel din prestigiu (și apoi, din una în alta, clienți și bani). Fals! Fals pentru că pe o piață în care domeniul relațiilor publice are deja o reputație nefericită, este greu ca pierderea în prestigiu a unei companii anume să fie observată. Observată este doar ironia (și aceasta doar de către oamenii de comunicare): actuala reputație nefericită a PR-ului este cauzată tocmai de acest tip de practici ale unor companii din domeniu.

În loc de încheiere

De ce nu le-am scris direct și abrupt că nu vreau să mai fiu spamat? Răspunsul este simplu: pentru că nu am vrut să îi “girez moral” pe cei care, deși teoretic se ocupă de “managementul bunelor maniere”, dovedesc că nu au maniere.. Nu am încredere să comunic cu cei care doar pun preț pe comunicare, dar nu o și respectă. Și, nu în ultimul rând, m-am gândit că acolo, “la celălalt capăt al emailului”, se află o personiță care muncește zilnic, pentru că așa au spus șefii, scriind niște amărâte de comunicate de presă pe care știe că nu le citește nimeni.

În plus, există și un factor amuzant: fiecare comunicat de presă (atenție: comunicat de presă!) este însoțit, în buna tradiție copy/paste de următoarele rânduri:

“Acest email si atasamentele sale pot contine informatii confidentiale, care apartin de drept destinatarului si care il privesc in exclusivitate pe acesta. Daca dumneavoastra nu sunteti unul dintre destinatari, va informam ca este interzisa dezvaluirea, copierea, distribuirea, retinerea sau folosirea acestor informatii. Informatia sau atasamentele incluse in email-urile adresate clientilor sau furnizorilor nostri se supun termenilor si conditiilor oricarui contract in vigoare. Daca ati primit acest email din greseala, va rugam sa instiintati imediat expeditorul si sa stergeti acest email”

Motiv pentru care, am preferat să fiu rebel: și să le trimit în folderul numit Spam.

PS: știți de unde provine termenul spam? :)

pr-spam

Comentarii (2) »

  1. Cristi

    Macar comunicatele de presa sunt scrise bine? Ca e mare lucru! :)

    1.

Adresa email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

*

© 2006-2014 Sorin-Tudor.ro