Cainele care latra nu uda
Cand cainele latra in toiul noptii, te trezesti. Poate e o chestiune psihologica. Poate e un soi de resort ascuns, dobandit inca din stravechime, de pe vremea cand cainii si oamenii abia invatau sa se respecte. Sau, poate, e un efect al faptul ca el, cainele, latra in aceeasi camera cu tine.
Spuneti-mi ca sunt prozaic, dar eu merg pe ultima varianta. Mai ales ca el, cainele, latra si a doua oara.
(Precizarea I: “toiul noptii” este o metafora. In fapt, era partea senila a noptii, zona aceea de 5 dimineata cand somnul e mai dulce decat intunericul de afara.)
Aud apa siroind. “Ce ploua afara!”, imi spun. Si, in timp ce somnul este mistuit de nelinistea unui neam blestemat sa oscileze intre Potop si transhumanta, cainele latra. Pentru cea de a treia oara.
Fireste ca, in aceste conditii, transhumanta castiga: “Ma duc pe balcon sa fumez o tigara, ma linistesc si ma intorc in pat sa dorm din nou”.
(Precizarea II: aceste randuri nu fac apologia obiceiului nociv al fumatului. Ele doar reflecta o experienta pe care unii ar putea sa o considere initiatica.)
Ma dau jos din pat cu gandul la tigarea de dupa si raman cu ochii pironiti pe covor: insinuandu-se pe sub usa, apa incearca sa imi spuna ceva, asternand desene bizare.
Este o proba de netagaduit privind inteligenta apei si o dovada de netagaduit ca intelegerea poate transcende limbajul: stiu ce vrea sa spuna apa. Este inundatie!
Un cercetator experimentat ar fi asteptat confirmarea descoperirii sale de la o sursa independenta si impartiala. De la vecinul de jos, de exemplu. Eu, insa, prada unei mentalitati consumiste prea putin ingaduitoare cu cercetarea fundamentala, m-am repezit catre baie.
Acolo, zbatandu-ma solitar intre cauza si efect, am descoperit vinovatul: un cablu criminal, ascuns sub infatisarea unui obiect cat se poate de casnic. Am reusit sa opresc apa. Afara, ca la un semn, pasarile au inceput sa cante.
(Precizarea III: pasarile care incep sa ciripeasca isteric la ora 5:30, cand pana si vatmanilor le e lene sa injure, nu au nicio legatura cu pasarile din poezii. Chiar asa: oare ce-or avea sa-si spuna in fiecare dimineata?!)
Concluzii? 1) Uneori, intalnirea cu destinul poate ascunde surprinzatoarea intalnire cu un instalator (unul mai bun se poate?); 2) Cainele care latra nu uda.
Foto 1: Bacardi, salvatorul casei (da, chiar asa); Foto 2: cablul criminal.
Mai multe insemnari din sectiunea: Interioare
Mai multe insemnari despre:
Loading ...
imi pare rau, sper ca nu stai la un etaj prea ‘mare’….
@ Cristi,
Vestea rea: da, stau la un etaj “mare”. Vestea buna: apa n-a ajuns la parter (din cate stiu eu).
noroc cu prietenul omului. cu nume predestinat!
Domnu Tudor,
interesant post, initial am crezut ca e vorba de o chestie psihanalitica strict masculina, apoi ca e fro poanta cu ingineri si cu caini.
Bine ca nu a fost despre gaşte, ca-n Roma antica, ca atunci aveai probleme cu gazele.
Gasca care nu “macane” nu parleşte.
@ Semantic,
Bate repede in lemn!
Sa ai succes la stors carpete! De rest, ne-om vedea noi cand te-oi usca.
17 Mar 2009, 2:30 pm
[...] Am mai pomenit pe blog despre fiara care salasuieste cu mine in casa: un ciobanesc mioritic in versiune bonsai purtand un nume cat se poate de neaos – Bacardi. [...]