“Ca o greșeală-n care-am stat…”

Cred că lucrurile nu pot fi spuse mai simplu decât atât: dintr-un anumit punct de vedere, viața este doar o înșiruire de greșeli. Iar viața mea, fără doar și poate, se poate defini și astfel.

“Da, dar contează ce ai învățat din aceste greșeli”, vor gândi, foarte probabil, unii dintre cei care citesc aceste rânduri. Ei bine, chestia asta cu învățatul din greșeli este, în cel mai bun caz, un adevăr parțial. Pentru că nu din toate greșeli se poate îmvăța câte ceva. Și nu din toate greșelile ne este dat să îmvățam câte ceva.

Există greșeli în viață din care învățam doar să ne fie teamă… “Eh, tot e bine că învățam ceva!” Doar că, uneori, teama se poate dovedi o altă greșeală. Una mai mare decât toate celelalte.

Teama de a nu greși nu doar că poate distruge vieți, dar. perfidă, se poate rasfrânge peste generații: “îmi doresc ca măcar copilul meu să nu repete greșelile mele”… Iar de aici până la teama de a nu dezamăgi și la teama de a nu fi perfect nu mai e decât un pas.

Și mai sunt, desigur, greșelile despre care nu vorbește aproape nimeni: greșelile din care nu se poate învăța absolut nimic. Și aceasta pentru simplul fapt că, în sine, nici nu sunt greșeli. Ci doar sunt catalogate drept “greșeli” din pricina hainelor prea strâmte ale tiparelor sociale.

Iar situația este cuu atât mai dificilă – uneori chiar cumplită – cu cât nu avem cui să ne cerem iertare. Pentru că suntem învățați, de mici, să ne cerem iertare. Și cam nimeni nu ne învață cum să ne iertăm. Iar fără a ne ierta pe noi înșine, vom avea senzația că purtăm prin destine o greșeală de neiertat. Și ne va fi impossibil să ne bucurăm de viață cu adevărat.

Despre toate acestea și despre multe altele vom discuta luni, 22 aprilie, de la ora 19:30, în cadrul AntiShow #2 – Arta de a greși.

Recomandări

Adaugă comentariu