Ați auzit de cineva care să spună că “și-a luat un angry” sau mai multe pe facebook? “Băi, am scris o chestie pe wall de mi-am luat 50 de angry-uri în doar câteva minute!”
Nu, frate, cu toți de luăm doar like-uri și inimioare. Cât despre angry… angry-ul e pentru dușmani! Serios, chiar e pentru dușmani! Adică nimeni nu apasă pe fețișoara furioasă pentru că un utilizator măcelărește fără cruțare limba română sau pentru că neuronii săi, după ce că-s puțini, mai și mor de plictiseală.
Nu, frate: orice feisbuchist respectabil știe că furia față de autor se arată în comentarii. Și aceasta nu pentru că românii ar avea o slăbiciune deosebită pentru folosirea cuvintelor, dar, după cum se vede, Zuckerberg și gașca sa nu au avut niciun pic de considerație pentru infinitele nuanțe ale înjurătorilor mioritice și pentru creativitatea noastră în a le folosi. Iar o fețișoară bosumflată și aproape încruntată chiar nu poate ține loc anatomiei și gradelor de rubedenie fără de care o înjurătură românească nu poate exista.
Pe când angry… Cand apeși cu angry e clar că te-au supărat rău cei ce l-au supărat pe prietenul tău virtual. Sau, altfel spus: deși e tradus drept “furie”, angry este mai degrabă echivalent cu “să moară dușmanii prietenului meu, care-s și dușmanii mei, mâca-ț-aș!”. Exact ca în pildele din acele melodii culte aflate de-a pururi în topurile românești ale youtube și care, într-un fel conspirativ și neștiut, acumulează singure accesări de vreme ce toată lumea se jură că nu ascultă așa ceva.
