Ancheta in afacerea “casa pentru Basescu”

Ancheta in afacerea “casa pentru Basescu”

Mugur Ciuvica anunta ca functionarii care i-au atribuit presedintelui Traian Basescu imobilul din strada Mihaileanu sunt anchetati de catre Parchet si Biroul Cercetari Penale.

Parchetul a deschis dosar penal in urma unei plangeri facute de Grupul de Investigatii Politice.

Potrivit lui Ciuvica, apartamentul locuit de fostul demnitar comunist Stefan Voitec “i-a fost fost dat in chirie ilegal si ulterior vandut ilegal” lui Traian Basescu pe vremea cand acesta era primar al Capitalei.

Functionarii Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) si cei ai Administratiei Fondului Imobiliar (AFI) i-au inchiriat ilegal si apoi i-au vindut ilegal un etaj din vila din strada Mihaileanu sefului lor de la acea data, Traian Basescu. Angajatii PMB si AFI au incalcat mai multe prevederi ale Legii nr. 112/1995, ale Legii nr. 10/2001, si ale normelor de aplicare ale acestor legi.

In cazul Mihaileanu, avem de a face cu un sir de ilegalitati de natura penala si civila: repartitia apartamentului, incheierea contractului de inchiriere cu nerespectarea conditiilor legale, existenta a 2 contracte de inchiriere simultan pe numele lui Traian Basescu (unul cu RAAPPS, altul cu PMB), vinzarea cu nerespectarea conditiilor legale la un pret derizoriu. Toate acestea demonstreaza ca ne aflam in fata unei activitati elaborate de incalcare a legii de catre functionari publici de la AFI si PMB cu scopul de a-i oferi un folos material injust sefului lor de la aceea vreme, Traian Basescu.

Cititi intregul comunicat aici.

Mai multe insemnari din sectiunea: Politica
Mai multe insemnari despre:

Abonare:

Poti citi insemnarile de pe acest blog prin RSS (click aici) sau te poti abona prin email (click aici).

Scrie un comentariu:

Poti folosi: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>