Alegeri 2014: umilitoarea victorie a salamului cu soia

Sorin Tudor@ | 17 November 2014
Etichete: .

Articol »

Mărturisesc: deși am fost, chiar de la început, un susținător fățiș al lui Klaus Iohannis, nu am folosit niciodată hashtagul #…Monta. A fost alegerea mea, la fel cum tot alegerea mea a fost să nu scandez hashtagul devenit lozincă ieri noapte, în Piața Universității, în timp ce alții scandau cuvintele cu pricina.

Cu toate acestea, hashtagul se regăsește pe wall-ul contului meu de facebook. E adevărat, o singură dată și nu folosit de mine. Ci folosit în statusul primului român din lume care a votat în turul II al prezidențialelor. Status căruia am ales să îi dau share, gândind în inocența acelor clipe că reprezintă un instantaneu reprezentativ pentru românul anului 2014.

primul-votant

Vedeți domniile voastre, degetul ridicat putea să lipsească. Și la fel de bine puteau să lipsească și ultimele două cuvinte din cadrul unui text pe care, personal, l-am apreciat. Însă ele există. Și demonstrează că, chiar și cu cele mai bune intenții, rămânem brânză bună în burduf de câine, La fel cum a demonstrat-o și folosirea lozincii cu pricina în Piața Universității. Și alte câteva gesturi.

Cu gândul acesta am plecat apoi spre casă: că, indiferent cu cine am votat, că indiferent dacă am fost bucuroși sau dezamăgiți în acea noapte, nu suntem mai breji unul ca altul și nu există vreo tabără mai deșteaptă sau mai prostă. Suntem cu toții brânză bună în burduf de câine.

“Tabere” am spus? Am pierdut mai multe ore în decursul nopții și chiar mai multe în decursul zilei, citind cu ochii mari reacțiile alegătorului român liber a se exprima pe rețelele de socializare. Și mi-am dat seama de cât de mult mă înșelasem. Și de cât de mare mi-a fost inocența.

Din năduful vărsat de către votanții candidatului PSD, mulți reproduceau adesea mesaje foarte asemănătoare cu acelea lansate în 1990 de către partidul avându-l atunci drept candidat pe Ion Iliescu.

(chiar așa, vedeți asemănările?)

fluturas

Însă, peste toate acestea, venea din adâncurile istoriei recente o duhoare mult mai perfidă. Dacă în 1990 Ion Rațiu fusese pus la zid pentru că a trăit în Occident și, prin urmare, n-am mâncat salam cu soia, astăzi, pentru eșecul domnului Ponta, este pusă la zid diaspora, în ansamblul său. Diaspora este pentru românii de astăzi un fel de Ion Rațiu cu mii de capete, un balaur care a schimbat soarta țării deși ei, cei care compun această creatură colectivă, nu trăiesc aici, doar s-au amestecat în viețile noastre deși ei au acolo de toate.

Pe scurt: diaspora nu a mâncat salam cu soia!

Și în încheiere, o altă mărturisire: nu aș fi crezut că într-o Românie care face parte din UE și NATO (și în care rafturile magazinelor sunt pline), conștiința salamului cu soia ar putea fi atât de prezentă, uneori chiar și în mințile celor atât de tineri încât nu știu nici măcar cum arăta.

Însă abia acum îmi dau seama: amăgindu-mă mereu că trebuie să fie mai bine (chiar dacă încet, încet), pur și simplu nu am băgat de seamă că, în România profundă, conștiința salamului cu soia nu ne-a părăsit niciodată.

salam

Comentarii (1) »

  1. Alex Dupont

    Salamul cu soia este o poveste adevarata si frumoasa. De ce spun frumoasa? Cred ca ar fi mai potrivit sa spun hazlie. De cand ma stiu, metabolismul meu NU accepta carne de porc, de vita, foarte greu accepta carnea de pui. Sunt nascut in generatia "salam cu soia" si metabolismul meu NU recunoaste decat soia: beau lapte din soia, iaurt din soia, cafea de cicoare, mananc inghetata din soia, salam din soia (!), si locuiesc de o "viata" in Canada. Eh, ce sa-i faci, asa e cu genetica, te surprinde cand ti-e lumea mai draga:)!Incetati cu povestea salamului din soia: e jenanta, zau! Produsele din soia sunt foarte sanatoase, te mentin in forma si sunt nutritionale ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca SUNT FOARTE SCUMPE COMPARATIV cu alimentele normale. Asadara, Ceausescu stia el ce stia cand ne oferea sansa sa avem un colesterol scazut, sa fim slabuti, cu talie de invidiat: cicoarea si soia sunt sanatoase!!!Iara "primul roman din diaspora care a votat" a vrut si el sa fie bagat in seama si nu in ma-sa...Hai sa fim seriosi:el a parasit Romania, are dubla cetatenie si VREA sa revina la ata mamaligii pentru ca NU are prieteni, are atacuri de panica in momentele despartirii? Dara cand se scalda in piscina personala se gandeste ce fac ai lasati acasa, in inundatii si lipsuri? De ce nu s-a reintors pana acum? Si-a facut banii de pensie prin alte tari de soare pline si acum vrea sa-si cumpere vila pe Valea Prahovei si sa fie roman??? SILA!!!Profunda SILA! LA NAUSÈE!!!

    1.

Adresa email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

*

© 2006-2015 Sorin-Tudor.ro