Alegeri 2014: umilitoarea victorie a salamului cu soia

Mărturisesc: deși am fost, chiar de la început, un susținător fățiș al lui Klaus Iohannis, nu am folosit niciodată hashtagul #…Monta. A fost alegerea mea, la fel cum tot alegerea mea a fost să nu scandez hashtagul devenit lozincă ieri noapte, în Piața Universității, în timp ce alții scandau cuvintele cu pricina.

Cu toate acestea, hashtagul se regăsește pe wall-ul contului meu de facebook. E adevărat, o singură dată și nu folosit de mine. Ci folosit în statusul primului român din lume care a votat în turul II al prezidențialelor. Status căruia am ales să îi dau share, gândind în inocența acelor clipe că reprezintă un instantaneu reprezentativ pentru românul anului 2014.

Vedeți domniile voastre, degetul ridicat putea să lipsească. Și la fel de bine puteau să lipsească și ultimele două cuvinte din cadrul unui text pe care, personal, l-am apreciat. Însă ele există. Și demonstrează că, chiar și cu cele mai bune intenții, rămânem brânză bună în burduf de câine, La fel cum a demonstrat-o și folosirea lozincii cu pricina în Piața Universității. Și alte câteva gesturi.

Cu gândul acesta am plecat apoi spre casă: că, indiferent cu cine am votat, că indiferent dacă am fost bucuroși sau dezamăgiți în acea noapte, nu suntem mai breji unul ca altul și nu există vreo tabără mai deșteaptă sau mai prostă. Suntem cu toții brânză bună în burduf de câine.

“Tabere” am spus? Am pierdut mai multe ore în decursul nopții și chiar mai multe în decursul zilei, citind cu ochii mari reacțiile alegătorului român liber a se exprima pe rețelele de socializare. Și mi-am dat seama de cât de mult mă înșelasem. Și de cât de mare mi-a fost inocența.

Din năduful vărsat de către votanții candidatului PSD, mulți reproduceau adesea mesaje foarte asemănătoare cu acelea lansate în 1990 de către partidul avându-l atunci drept candidat pe Ion Iliescu.

(chiar așa, vedeți asemănările?)

Însă, peste toate acestea, venea din adâncurile istoriei recente o duhoare mult mai perfidă. Dacă în 1990 Ion Rațiu fusese pus la zid pentru că a trăit în Occident și, prin urmare, n-am mâncat salam cu soia, astăzi, pentru eșecul domnului Ponta, este pusă la zid diaspora, în ansamblul său. Diaspora este pentru românii de astăzi un fel de Ion Rațiu cu mii de capete, un balaur care a schimbat soarta țării deși ei, cei care compun această creatură colectivă, nu trăiesc aici, doar s-au amestecat în viețile noastre deși ei au acolo de toate.

Pe scurt: diaspora nu a mâncat salam cu soia!

Și în încheiere, o altă mărturisire: nu aș fi crezut că într-o Românie care face parte din UE și NATO (și în care rafturile magazinelor sunt pline), conștiința salamului cu soia ar putea fi atât de prezentă, uneori chiar și în mințile celor atât de tineri încât nu știu nici măcar cum arăta.

Însă abia acum îmi dau seama: amăgindu-mă mereu că trebuie să fie mai bine (chiar dacă încet, încet), pur și simplu nu am băgat de seamă că, în România profundă, conștiința salamului cu soia nu ne-a părăsit niciodată.