Ziua in care stema s-a sfarsit (II)

(urmare)

In fata hotelului Bucuresti, doi batranei (un el si o ea, ambii pe la 60 de ani). Prea corect imbracati, prea curat, cu o sacosa din rafie prea imaculata.

Erau genul de batranei pe care aveam sa-i revad peste ani, pana la plictis, in reclame de tot felul. Pe atunci, astfel de reclame nu erau difuzate (cel putin nu de TVR), iar eu nu aveam de unde sa-i recunosc.

– Sunteti tineri, duceti-va acolo, dati-l jos pe Ceausescu!, a strigat batranelul catre noi.
– Jos Ceausescu!, a strigat batrana.
– Duceti-va acolo, jos Ceausescu!, a strigat si batranelul.

Ne duceam Acolo, ce sens mai aveau indemnurile? Am privit in fata spre lantul de militieni. La randul lor, se uitau impasibili spre noi. Era ceva cu batraneii aceia, nu stiam ce. Am intors capul sa-i mai privesc odata: disparusera.

Calea Victoriei era aproape pustie. Sa fi fost inca 10 – 20 de oameni in zona hotelului Bucuresti. Toti imbracati corect, ca de sarbatoare, impartiti in grupuri mici, cu aerul ca s-ar fi aflat pe acolo asa, la promenada.

Ne aflam deja la cativa metri in fata militienilor. Ei se uitau la ei, noi ne uitam la ei, tinandu-ne de maini. In fata sirului compact, un plutonier cu aer sugubat spunea bancuri. In ciuda adrenalinei care-mi curgea prin vine, nu puteam sa nu fiu socat de aerul de film suprarealist.

M-am indreptat spre plutonier: “Putem trece dincolo?”. Era singurul lucru care-mi trecuse prin cap: sa merg spre el si sa-l intreb. M-a privit o secunda, apoi mi-a raspuns cu o amabilitate incremenitoare: “Sigur ca puteti! Hai, duceti-va!”. Pentru prima data in viata mea vedeam un militian amabil…

“Ne lasa sa trecem. Haideti!”, am strigat spre prietenii mei. S-au apropiat, iar militienii din fata noastra s-au dat la o parte, ca intr-o invitatie la bal.

In clipa aceea, venind dinspre Ateneu, trei tiganusi au trecut pe langa Athenee Palace, fugind pe Calea Victoriei. Se opreau doar pentru a sari cu picioarele in vitrine, spargandu-le chiar sub privirile impasibile ale militienilor.

N-am avut timp sa-mi revin din soc: dinspre Piata venea un grup de tineri scandand “Jos Ceausescu!”. Erau cam 30 de oameni, maxim 50. Militienii s-au dat la o parte, facandu-le loc.

Ne-am alaturat grupului si am inceput sa marsaluim impreuna cu ei pe Calea Victoriei: “Jos Ceausescu!”.

Recomandări

Un comentariu

  1. […] Ziua in care stema s-a sfarsit (II); […]

Adaugă comentariu