Ziua in care stema s-a sfarsit (I)

Este pentru prima data cand vorbesc public despre acele zile. Unele imagini s-au estompat, altele s-au pastrat vii. Au trecut 18 ani de atunci. Sunt amintirile mele despre acele zile. Asa cum le-am trait.

Fumul gros, de Carpati fara filtru, umplea la refuz mansarda inghesuita de pe strada Theodor Aman. Stateam in dreptul geamului incercand sa privesc prin tencuiala cazuta a zidului ce se ridica la doi metri in fata mea.

Ma rugam sa se intample ceva. Ma rugam ca bucurestenii sa reactioneze. Ma simteam vinovat pentru faptul ca alesesem sa fiu student in Bucuresti. Majoritatea prietenilor mei erau in Timisoara, iar eu nu stiam nimic despre ei.

Radio Europa Libera difuzase la nesfarsit o caseta cu “sunetele represiunii”. Imi rasunau in urechi si acum, aproape ca le stiam pe dinafara. La cateva sute de metri distanta, in fata fostului Comitet Central, multimea incepuse sa se adune la mitingul comandat de Ceausescu.

Am dat drumul la televizor: mitingul incepuse. M-am dus din nou in fata geamului: din difuzoarele instalate in Piata, vocea lui Ceausescu ajungea pana la mine, biciuindu-mi timpanele. “Doamne, de s-ar intampla ceva!”, imi repetam la nesfarsit, cautand cu privirile dincolo de zidul de caramida din fata mea.

Apoi am auzit “zgomotul”. Nu, nu aveam cum sa ma insel: caseta difuzata la Europa Libera se auzise in difuzoarele din Piata! M-am uitat spre televizor si am vazut busculada.

“A inceput!, am strigat, haideti, a inceput!”. Eram patru: eu, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si prietenele noastre. Am coborat scarile in graba si ne-am indreptat spre Piata Palatului.

Inima imi batea nebuneste. Ne-am oprit pentru o clipa in fata Catedralei Sfantul Iosif si, instinctiv, ne-am luat de mana. Apoi am plecat mai departe. Pe calea Victoriei, la intersectia cu Stirbei Voda, un lant de militieni se asternea in fata noastra.

Recomandări

2 comentarii

  1. Am revazut scena postata de tine, eram mica, insa intelegem ce se petrece si ma rugam ca evenimentele sa curga………..sa nu se intoraca acele timpuri, in care totul era “ratie”, si faceai parte dintr-o matrice. De cand te nasteai era programat ce trebuie sa faci, ce trebuie sa devi. Daca incercai sa faci un pas la stanga-dreapta plateai scump tu si familia ta. Asa a fost atunci, cand pe strazi zaceau cadavre si nu mai staiai cine suntem noi, cine sunt ei. A fost o perioada neagra care acum sta in pagini de istorie ca un eveniment ce a avut loc…. candva. Ma bucur de sansa pe care o am azi “de a trai altfel” si le multumesc in gand celor care au facut acest lucru posibil si al caror nume nici macar nu-l stiu.

  2. […] Prin urmare, anul acesta nu voi mai scrie nimic despre ce s-a intamplat atunci. Ce a fost de spus despre 1989, am spus: Ziua in care stema s-a sfarsit (I); […]

Adaugă comentariu