Vesnicia politica si mamaliga romaneasca

Oricat de mult ne-am dori sa credem altceva, in practica, intre ultimii ani ai regimului comunist si Romania zilelelor noastre exista doar o singura diferenta:

dupa 1989, intre Popor si clasa de potentati ai Partidului s-a interpus o patura de inavutiti. Atat.

Si acum, atentie la termeni:

  • vorbesc despre ultimii ani ai comunismului (daca vreti, despre ultimul deceniu) si nu despre perioada gulagului romanesc;
  • inavutit nu echivaleaza cu un om care a facut avere prin furt. Nu sunt de acord cu sintagma toti au furat. Exista si oameni care s-au imbogatit in mod onest.
  • intre un om bogat si un om care a ajuns la bunastare exista o diferenta enorma; ca si in trecut, bunastarea este rezervata doar potentatilor Partidului.

Vesnicia politica

Dar, sa revenim.

Partidul si poporul. In trecut, Partidul era omniprezent. Prin presa de partid, prin politruci etc. Este astazi cu adevarat altfel? In opinia mea, nu: Partidul intra zilnic in casele noastre prin intermediul presei independente, ne ajunge in fata ochilor prin intermediul stirilor de pe net, intra in birourile noastre prin intermediul unei legislatii mereu schimbatoare si este prezent la mesele noastre ca unul dintre subiectele preferentiale de discutie. Si, privind din aceasta perspectiva, vedem Partidul iesind invingator: daca in trecut incerca sa ne impuna sa il purtam, in permanenta, in constiinte, astazi alegem – aparent de buna voie – sa facem acest lucru.

Partidul si retelele sociale. Oricat nu le-ar conveni unora, se poate spune despre securistii ultimei perioade a regimului comunist ca au fost precursori ai expertilor politici pe social media. Si, pentru a ma face mai bine inteles, voi da un exemplu.

In acea perioada, am avut “privilegiul” de a avea “arondat” propriul securist. Omul abia terminase Stefan Gheorghiu, iar job-ul lui era sa raporteze cadrelor superioare, in scris, ce activitati desfasura zilnic grupul de persoane care ii fusese atribuit. Prin urmare, fara a se stradui sa se ascunda vreun pic, isi dedica un timp pentru a ne urmari pe fiecare in parte (de la o distanta intotdeauna respectuoasa), incerca sa intre in grupurile pe care le frecventam si, in cele din urma, sa stabileasca un contact direct. In cazul meu, omul a ajuns sa fie o prezenta obisnuita in cadrul cenaclului literar pe care il frecventam (si sa descopere despre sine ca si-ar dori sa scrie poezie; dar asta este o poveste in sine, poate candva o voi istorisi). Si, dupa un timp, sa ma abordeze direct si sa imi spuna ca jobul lui era doar sa raporteze ce fac si nu sa incerce sa ma convinga de ceva. Cred ca era un bun profesionist de vreme ce a reusit sa imi starneasca un soi de compasiune pentru persoana silita la o astfel de rutina. Asa ca, in cele din urma, omul venea in fiecare dimineata si isi nota constiincios in carnetel, dupa dictare, programul pe care spuneam ca il voi avea, eu scapand astfel de o coada penibila, iar el scapand de corvoada de a sta – “si de ninge si de ploua” – prin fata diverselor porti sau terase.

Chiar este o asa mare diferenta intre personajul de mai sus si oamenii care te insotesc prin diversele retele sociale si, de exemplu, te invita sa fii fan al cutarui sau cutarui politician? Hm, n-as crede.

Partidul mereu biruitor. Da, se stie: inainte, inteleapta conducere de partid si de stat ii ocarmuia pe oamenii muncii de la orase si sate. Si, in consecinta, partidul era mereu biruitor. Partidul si nu oamenii. Este astazi altfel? Stiti vreun singur succes care sa nu fie al Partidului?

Mamaliga romaneasca

Sigur, exemplele ar putea continua. Iar rezultatul ar fi mereu acelasi: in practica, lucrurile par a sta cam la fel. In teorie insa, lucrurile sunt total diferite. Pentru ca, spre deosebire de trecut, acum, fiecare dintre noi are libertatea de a alege. Iar in grup, in comunitati, putem sa impunem schimbari. Insa lucrurile acestea raman, asa cum am spus, doar teoretice. Nu pentru ca ele nu ar exista. Ci pentru ca diferenta dintre teorie si practica este data de actiune.

Altfel spus, libertatea este o optiune individuala (care, ca orice optiune individuala implica asumarea). Iar schimbarea in cadrul comunitatilor implica, in afara vointei de schimbare, eforturile unei implicari.

Problema este ca asumarea si implicarea ne sunt total straine. La fel ca si in trecut. Si, la fel ca si intrecut, privim cu ochii mari spre Vest in timp ce mamaliga romanesca se rancezeste.

Recomandări

7 comentarii

  1. „Stiti vreun singur succes care sa nu fie al Partidului” – nu e corect, mi se pare că ne apucăm să comparăm merele cu perele. Partidele din ziua de azi nu au nici o legătură cu partidul comunist, de când a plecat Iliescu, nici PSD-ul nu se mai simte bine, din punctul ăsta de vedere. Chiar dacă primarii încearcă să-şi arondeze anumite realizări, mi se pare mie, sau lucrul ăsta se întâmplă peste tot în lumea civilizată. Diferenţa este că atunci când faci ceva bine, lumea te votează din nou, iar când o feşteleşti, lumea are dreptul să nu te mai voteze. Şi să te critice. Ceea văd că se întâmplă, cu vârf şi îndesat azi. Sunt curios cât de vocali erau Gâdea, Oanele de la Realităţi şi Antene şi restul acum douăzeci de ani …

  2. Sorin Tudor

    @neagrigore,

    Teoretic ai dreptate. In practica insa, chiar si micile (si, poate, neinsemnatele) izbanzi ale societatii civile sunt preluate de partide. Ceea ce nu se intampla in lumea civilizata. Si nici nu e corect.

    Cat despre vocali… Poate unii erau prea tineri (si erau vocali, dar prin curtea scolii 🙂 ). Iar altii… atat timp cat privindu-se in oglinda se considera a fi oameni care fac un job si nu exemple de moralitate, nu cred ca e vrei problema.

  3. Acum ar veni rândul meu să întreb, care izbânzi ale societăţii civile. Din punctul meu de vedere, partidele din România şi-au făcut cu vârf şi îndesat datoria. I-au învăţat pe oameni că dacă vor să facă ceva cu adevărat trebuie să caute în altă parte, nu în partide. În ritmul ăsta, s-ar putea să fim prima ţară democratică care renunţă la partidele politice pe motiv că sunt inutile şi o insultă la adresa bunului simţ (a se vedea exhibiţionismul ieftin al domnului Antonescu). Dar într-o notă mai serioasă, cred că românii sunt destul de lucizi să îşi dea seama ce au realizat partidele şi ce nu. Nu cred că mai suntem în situaţia de la începutul anilor nouăzeci, nu prea văd cum poţi să manipulezi oamenii în 2011, doar că portavocile de la antene trebuie să mai afle şi ei lucrul acesta.

  4. Sorin Tudor

    @neagrigore,

    1. “tara democratica”? Discutabil… democratia in Romania este strict electiva.

    2. Daca tot ai pomenit numele unui politician: nimic – dar absolut nimic! – nu se compara, cu fariseismul celor care astazi conduc Romania. (Eu pot veni cu date concrete – stiute si mai putin stiute; tu?)

    3. Da, romanii sunt lucizi. Dar, pe burta goala, mintea nu mai e limpede.

    4. “Nu prea cum poţi să manipulezi oamenii în 2011”. LOL! Iti spun eu: la fel ca in 2010, ca in 2009 etc.

    5. De b1tv nimic, nimic? 🙂

  5. beunuteve/zeceteve, poftim 🙂

    1. România este o democraţie funcţională, economia sau nivelul de trai nu sunt condiţii de existenţă, musai, pentru democraţie. Exemplu, Singapore.
    2. Am un prieten căruia, nici nu mai ştiu cum îl cheamă, înainte de Băniciou, era unu de apărea la teve, din partea PSD. Ei bine, tipul i-a mărturisit că visul lui în viaţă e să devină baron, ca Hrebenciuc. Ştiu, nu-mi fac iluzii din partea lui Antonescu, Ponta etc. Politicieni? Preda, Weber, e târziu, am băut nişte vin, n-ar trebui să comentez.
    3. Plină sau goală, seara, înainte de culcare, conştiinţa nu te întreabă ce-ai mâncat azi. Cu fraza de mai sus, îi scuzi pe părinţii mei.
    4. OK, pot să mi se servească tâmpenii pe tavă, dar vina va fi numai a mea, pentru că nu m-am informat. Şi cu cât mai mulţi oameni vor alege să caute singuri informaţii, cu atâta va fi mai greu să fii noob în politică, de exemplu :D. Chiar azi mă uitam la PEW, 95% din americani îşi aleg informaţia din mai multe surse.

  6. e amuzanta ideea cu mamaliga romaneasca.
    despre care se tot pomeneste din cand can cand ca ar putea exploda…
    mamaliga nu explodeaza. e moale. se intinde mai mult sau mai putin.
    exemplu: nu e zi sa nu gasesti pe internet cel putin un indemn la greva fiscala.
    de facut greva nu o face nimeni.
    patronii nici macar nu cer statului dreptul de directiona UNDE VOR EI macar 20% din impozit…

  7. Cristi

    Am doua obiectii:

    1. bunastare (welfare) inseamna altceva prin alte parti (teoretice si practice). bunastarea e ceva la care in principiu poate si are acces oricine. in fine, e posibil sa ai dreptate: romanii au o frustrare genetica si este posibil ca pentru ei “bunastarea” sa insemne “mai mult decat foarte bogat”. de-aici si “modelele”.

    2. nu sint convins ca vesnicia politica romaneasca vine din lipsa asumarii si inactiunii. in fond, exista unii care “isi asuma rolul conducator”… si exista si altii care si-ar asuma acest rol, pandesc la cotitura.

    dar ce castig daca schimb schimbarea schimbarii celeilalte schimbari? nimic. tocmai in asta consta – zic eu – vesnicia politica romaneasca.

    “poporul” ca abstractie nu exista, deci pe cine acuzam de inactivitate? de bine – de rau, “poporul” voteaza la 4/5 ani. putem vorbi cel mult de o mentalitate colectiva complet idioata.

    in schimb “elitele” exista. au puterea. au functii: politice, administrative, culturale, informale. ii poti numara si poti umple cateva garnituri de tren cu ei. de asta cred eu ca problema e ca “elitele” sunt pentru noi – cuzadoi.

Adaugă comentariu