Uneori

Uneori viața este cu adevărat frumoasă.

Îți dai seama de asta, așa, din senin. Total pe nepregătite. Nici nu știi ce te-a apucat și, până să scoți telefonul să faci o poză, gata, a și trecut. Iar tot ce îți mai rămâne este o fotografie: a unui cer frumos, a unui zâmbet frumos, a unei frunze, a unui copac, a unei femei, a unui contur.

Fotografia în sine poate că va fi și ea frumoasă. Dar nu asta important. Important este că dacă ai noroc – dacă ai foarte mare noroc – fotografia aceasta îți va aduce aminte de unul dintre momentele în care ai simți că viața este cu adevărat frumoasă. Fără să știi de ce.

Poate că în acea clipă ai fost fericit. Chiar dacă nu ți-ai dat seama de asta.

„Fericirea cere exercițiul ecstazei, al ieșirii din stare – ludic, hazardat, absurd, toxic – din obscurantismul lucidității”, spune un bun prieten al meu.

Și aceia care nu-și vor împotmoli picioarele printre cuvinte cred că îi vor da dreptate. Pentru că asemeni frumuseții, fericirea te lasă mut. Și fără gânduri. Te pălește așa, pe moment, iar când începi să te dumirești, s-a risipit (poate și de aici toate expresiile de genul „râzi ca prostul”, „zâmbet tâmp” etc).

Luciditatea este dușmanul Clipei. Dar cine are nevoie de mai mult de o clipă, din când în când?

(Pentru tot restul există rețelele sociale.)

Recomandări

Adaugă comentariu