Succes, Dan Virtopeanu!

După 8 ani la conducerea Voxline Communications, Dan Vîrtopeanu a decis sa ia calea antreprenoriatului.

Potrivit lui Cristi Manafu, Dan Virtopeanu plănuiește să ramână în zona mobile marketing, urmând ca, de la 1 septembrie, conducerea Voxline Communications să fie preluată de Bogdan Apostol, actualul Business Development Manager.

“E cea mai bună opțiune. În ultima vreme am început să fiu tot mai interesat de perspectivele unor proiecte de anvergură internațională bazate pe ceea ce am învățat și experimentat aici. Prin urmare motivația în derularea proiectelor locale s-a redus considerabil de la începutul anului (deși nu ducem lipsă de proiecte noi și antrenante). Pentru Bogdan după mai bine de 8 ani de ucenicie era momentul trecerii la un nou nivel. Iar pentru organizație este schimbarea cu cel mai mic impact. Rezultă un win win cum întâlnim mai mult în teorie decât în practică.

Nu am nimic pregătit. Știu că poate părea surprinzător (cel puțin toți cei cu care am discutat deja au fost mirați), dar acesta e adevărul. Nu am avut nici timpul și nici dispoziția să mai pregătesc un alt proiect cât am fost implicat în Voxline. Iar din experiența personală de peste 20 de ani am învățat că e foarte greu să te dedici mai multor proiecte și să le faci pe toate bine. Nu imposibil, dar cu sacrificarea vieții personale în favoarea celei de business. Am câteva idei pe care le voi cristaliza după 1 septembrie. La momentul potrivit voi veni și cu noutăți concrete.” (Dan Vîrtopeanu)

Sincer: îl înțeleg pe Dan foarte, foarte bine. Și, o dată în plus, îi admir curajul și sinceritatea. Și îl asigur și pe mai departe de întregul meu sprijin și de prietenia mea.

Recomandări

2 comentarii

  1. Sorin, iti multumesc pentru aprecieri! Poate cu ocazia incercam unul din proiectele despre care am discutat, mai ales ca au aparut noi posibilitati tehnice.

    1. Sorin Tudor

      Dane, am spus asta intotdeauna: oricand si cu mare bucurie! 🙂

Adaugă comentariu