SMS: debutul editorial al lui Bogdan Dumitrescu

Astazi, la ora 19:30, la Clubul Taranului, Bogdan Dumitrescu debuteaza editorial cu SMS. Vor vorbi despre carte Simona Sora, Razvan Exarhu si Florin Dumitrescu.

Bogdan Dumitrescu citise proza la cenaclul «Litere», pe vremuri, apoi l-am pierdut din vedere. El este ultimul mohican al cenaclului pe care-am avut onoarea sa-l conduc cu un deceniu in urma si care-si poate face de-acum bilantul complet. Salut deci un nou prozator, fantast si colorat, autor de parabole surprinzator de gratioase, dar si intelepte, venind din Cortazar sau Borges la fel de mult ca si din postmodernii americani. Tema centrala a mai tuturor micilor poeme in proza din acest volum este derealizarea, transformarea lumii in copiile fara original ale lui Baudrillard. Reconstruirea realului de catre medii, advertising, film, cartoons, benzi desenate e deconspirata aici intr-un discret spirit elegiac. Exista in SMS pagini desavirsite, de o poezie autentica, dincolo de orice teza sau tematica impusa. (Mircea Cartarescu)

Bogdan Dumitrescu s-a născut la 15 aprilie 1968 în Oneşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde a fost preparator (1995-1996) la Catedra de Literatură Comparată. Începînd din 1993 a fost redactor la radio Pro Fm şi Total, şeful Biroului de Presă al Fundaţiei Culturale Române, redactor la TVR Internaţional, redactor şef la ProTV, referent de specialitate în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Din 1999 lucrează în advertising, copywriter, apoi ca director de creaţie în mai multe firme româneşti şi multinaţionale – Saatchi & Saatchi, GMP Advertising, Grey Worldwide Romania, United Projects.

A publicat cronică de carte în România Literară, cronică de publicitate în Dilema, eseuri, proză în România Literară, Dilema, Dilemateca, Arc, Contemporanul, Contrapunct etc. Este autorul piesei Viaţa lui Max Ionescu, difuzată la Radio România Cultural în 2006.

Recomandări

Adaugă comentariu