PR si conflict

Lucrez in PR din 1994. Am inceput ca PR Specialist la Leo Burnett & Target si am continuat, pana astazi, ca PR Manager in cadrul unor companii multinationale sau nationale. Am trait entuziasmul inceputurilor si am vazut cum, incet, incet, advertisingul a transformat PR-ul intr-un surogat, asemeni cafelei din inlocuitori.

In 1999, imi preveneam studentii de la FSP ca experienta practica este singurul avantaj competitiv pe care il pot avea in cariera. Pentru ca, am recunoscut-o intotdeauna, sunt un practician. Iar viata mi-a oferit sansa de a lucra pentru mari companii si pentru personalitati publice importante. Si, mai ales, de a le fi alaturi in situatii de criza.

Intr-o astfel de situatie am ajuns in netBridge, in vara acestui an. O mare parte din fosta echipa plecase, iar din cei ramasi, altii aveau sa plece curand, lasand in urma lor sali goale si imaginea unor proiecte care au marcat Internetul romanesc.

“Imaginea unor proiecte”? Da, de vreme ce, dintr-o prea mioritica pornire, o parte dintre cei plecati au lasat peste proiecte izul holdelor fumegande, patand munca unor oameni care n-ar fi meritat un astfel de lucru. Pentru ca multi dintre cei plecati in vara de la netBridge sunt oameni de o mare valoare si, imi place sa cred, oameni integri.

Atunci de ce? De ce am ales sa public pe blogul personal pozitia netBridge vis-a-vis de conflictul redat aici? Si, nu in ultimul rand, am eu ceva personal cu Orlando Nicoara (dupa cum unii s-au grabit sa traga concluzia)?

Voi incepe prin a raspunde la cea de a doua intrebare.

Firesc, dupa plecarea vechii echipe, noi oameni au venit in netBridge, alaturandu-se celor ramasi. Si, tot firesc, s-a inceput reconstructia. Pentru ca, in stadiul de atunci, de reconstructie era nevoie.

A fost o etapa dificila. Si, ca in orice etapa dificila, s-au facut si greseli. Unele mai mici, altele mai mari. Greseli taxate rapid de Orlando Nicoara, chiar si atunci cand acestea erau “mostenite”. Taxate chiar si atunci cand nu erau greseli, ci doar situatii generate de chiar plecarea sa.

Asa cum am mai spus, pe Orlando Nicoara nu-l cunosc personal. Il cunosc doar de pe blogul sau, asa cum il cunosc multi altii. Stiu despre el ca a stiut sa-si construiasca o echipa valoroasa si, mai ales, ca a stiut sa o determine sa-l urmeze. Asa cum stiu ca, probabil din prea mult orgoliu, face afirmatii pe care un om in pozitia sa nu ar trebui sa le faca. Un orgoliu care banuiesc ca l-a determinat si sa atace sistematic netBridge, dupa plecarea sa.

In ceea ce ma priveste, in plan extern, am incercat sa cresc gradul de transparenta. Iar in plan intern, am incercat sa contribui la inchegarea unei noi echipe. O noua echipa care, in primul rand, avea nevoie de incredere in sine. Este si motivul pentru care, in cateva randuri, am incercat sa-i atrag atentia lui Orlando Nicoara ca ar fi cazul sa se potoleasca si sa nu mai atace netBridge in mod gratuit.
Este tot ce am avut “personal” cu Orlando Nicoara.

De ce am ales sa public pe blogul personal pozitia netBridge?

Un raspuns facil ar fi acela ca n-am rezistat tentatiei de a inchide un cerc: nu ar putea exista un final mai bun pentru un conflict inceput printr-un post pe blog personal decat un post pe un alt blog personal.

Adevaratul raspuns, insa, nu poate fi aflat fara a tine seama de conditia omului de PR. Nu poti fi PR-ist cu jumatate de norma, asa cum nu poti fi PR-ist doar in timpul orelor de program. Este singurul raspuns pe care sunt dispus sa il ofer. Cei interesati doar de conflictul in sine vor fi, probabil, dezamagiti. Insa, cei care vor dori sa inteleaga, vor intelege.

Am facut bine? Am facut rau?

Astazi, netBridge are o noua echipa. Da, o noua echipa si nu doar un grup de oameni reuniti sub umbrela unor proiecte comune. Atat cat am putut, am incercat sa ajut si eu la aceasta noua constructie. Celor din vechea echipa a netBridge le spun ca, daca ar fi ramas aici, as fi facut, pentru fiecare dintre ei, aceleasi lucruri. Celorlalti le sugerez un pasaj dintr-un discurs al lui Theodore Roosevelt:

It is not the critic who counts: not the man who points out how the strong man stumbles or where the doer of deeds could have done better. The credit belongs to the man who is actually in the arena.

De acum, PR-ul netBridge va putea intra intr-o noua etapa.