Olimpiadele Comunicarii: interviurile de Preselectie

Tocmai m-am intors de la interviurile de Preselectie (proba de Comunicare Politica, fireste). Ce sa zic, sunt obosit… Insa, din respect pentru aceia care s-au prezentat la aceasta proba, pot spune ca a meritat.

Si, cum respectul este bun insa nu este intotdeauna si suficient, voi spune si ca sunt usor dezamagit. Am dat punctaje foarte mari – chiar am fost apostrofat de catre colegii de jurizare – insa nu asta conteaza.

Conteaza ca, oricat de mult am incercat sa gasesc motivatii pentru calitatea sub asteptari a unor prezentari – si am incercat toate motivatiile din lume: de la emotii si pana la a da vina pe profesori si pe sistemul de invatamant – nu am putut sa-mi stavilesc un sentiment de tristete.

Pot fi de acord cu multe. Pot fi de acord ca nu toate lucrurile se invata in scoala, pot fi de acord ca emotiile sunt, uneori, prea mari, ca drumul poate fi obositor, ca uneori putem fi furati de detalii si uitam a ne mai concentra pe probleme esentiale. Si cu multe, multe altele.

Dar n-am sa pot fi niciodata de partea autosuficientei, a comoditatii mentale si a superficialitatii.

Una peste alta, le multumesc tuturor participantilor. Unora pentru ca am incercat sa invatam cate ceva impreuna – intrebarile mele “incomode” aveau tocmai acest obiectiv. Celorlalti pentru ca mi-au oferit inca o lectie despre “noua generatie”.

Bafta multa. Tuturor!