Iertările

Nu îmi plac oamenii care își cer iertare la tot pasul. Care se folosesc de iartă-mă în cele mai bizare situații sau, mai rău, îl poartă în exprimare ca pe un tic verbal.

Iertarea – fie că o ceri, fie că o oferi – este un act intim. Presupune, pe de o parte, puterea de conștientiza și regreta o greșeală (ba chiar un păcat în cazul în care ducem cu noi astfel de bagaje), iar pe de alta puterea de a înțelege și a uita o durere.

Cred sincer că nu orice om este capabil să își ceară iertare. Și cu atât mai puțin să ierte. Pentru că, dincolo de învelișul lor fizic, lucrurile devin tare complicate. Adică: alergi pe stradă, ești neatent pentru o clipă, lovești pe cineva din greșeală, persoana cade și se lovește la genunchi. Este ușor să-ți dai seama că tu ai greșit, este ușor să înțelegi ce fel de durere ai pricinuit celuilalt, prin urmare e ușor să-ți ceri iertare. De partea cealaltă, orice persoană cu doi neuroni funcționabili poate realiza că accidentul nu a fost voit, că îți pare rău și, prin urmare, poate ierta.

Ce ne facem însă când acțiunile prin care provocăm un rău altor oameni sunt rezultatul unor resorturi emoționale și când răul provocat nu este (doar) fizic, ci sufletesc? Inteligența ne poate ajuta doar până la un punct: pentru că a îți cere iertare implică, fundamental, înțelegerea faptului că ai greșit, iar a ierta implică, fundamental, capacitatea de a te pune în locul celuilalt și a înțelege cum de a putut greși.

Și, în timp ce inteligența, bunul-simț și o oarecare raportare la normele sociale ne pot ajuta să înțelegem când (și dacă) greșim, pentru a ierta avem nevoie și de o anume experiență de viață. O experiență care să facă posibilă încercarea de a ne pune, cât de cât, în pielea celuilalt. Încercarea de a înțelege ce l-a dterminat (sau cum a ajuns) să te rănească.

Este extrem de ușor să condamni. Dar se poate dovedi a fi extrem de dificil să încerci a înțelege acțiunile celui pe care – poate cu destulă ușurință – l-ai condamnat. Ceea ce face ca a-ți cere iertare să fie, în cele mai multe cazuri, cu mult mai ușor decât a ierta. Și face ca pentru a ierta – a ierta cu adevărat – să fie nevoie, uneori, de ani de zile. Iar alteori de o viață.

Personal, deși mi-am cerut iertare de mai multe ori în viață, am fost capabil să iert doar de câteva ori.

Recomandări

Adaugă comentariu