#fakedemocracy

O poveste destinată celor ceva mai raționali. Și celor ceva mai puțin pătimași.

Voi începe, abrupt, cu următoarea afirmație:

problema fundamentală a României de astăzi este #fakedemocracy – falsa democrație.

Iar acestea fiind spuse, vă rog să aveți doar un pic de răbdare. Și să citiți următoarea poveste.

Să presupunem că în țara Borcania, dintr-un complex de factori interni și externi, grupul de interese conducător se trezește divizat. Și, ca urmare, în pericolul de a pierde Puterea. Grupul încearcă să se regrupeze rapid, însă contextul le este potrivnic. Borcania intră sub o altă sferă de influență, iar Grupul este nevoit să accepte nu doar divizarea sa, ci și schimbări de natură strategică, economică și politică.

Rețineți: de foarte, foarte mulți ani, Grupul a fost singurul care a deținut Puterea în Borcania. Și, ca urmare, singurul care știa ce se poate face cu ea.

Așa că grupul se adaptează: în schimbul susținerii necondiționate a noii orientări strategice, negociază dreptul ca diviziunile sale să existe dacă vor acționa separat și vor respecta un set de reguli. Apoi, cum membrii săi erau singurii care știau diferența dintre bișnită și acord comercial, devin direct sau prin interpuși cei mai de seamă reprezentanți ai capitalismului autohton.

Neașteptat, partea politică a fost cea mai grea. Pentru că trebuiau respectate “ca la carte” regulile jocului democratic. Și ce te faci când ai de a face cu un asemenea joc? Răspunsul îl știe orice copil: înveți să ai răbdare.

Iar oamenii au avut răbdare. Multă răbdare. Au răbdat și au infiltrat. Au răbdat până când Borcania a fost recunoscută drept o democrație funcțională, iar puținii lideri care își mai aduceau aminte ce înseamnă democrația reală au dispărut pe căi naturale.

Apoi au compromis liderii politici din eșalonul doi. Iar apoi pe cei din eșalonul trei. Și tot așa. Până când dintr-o mare de necunoscuți, ei puteau alege, aproape la întâmplare, următorul lider. Pentru că aveau toate mijloacele să îl construiască. Să testeze. Să promoveze. Să vadă ce are priză la public și ce nu. La fel cum faci pe rețelele sociale cu o reclamă.

Sigur, sună a teorie a conspirației, dar, v-am prevenit, este o simplă poveste. O ficțiune. Moment în care vă întreb:

câți lideri politici autentici – și evident autohtoni și contemporani – cunoașteți?

Și, pentru a nu lăsa loc de interpretări: prin “lider autentic” am în vedere o persoana implicată politic, care, prin personalitatea sa (și datorită acesteia) este capabilă să strângă în jurul său o masă critică de simpatizanți atât în interiorul unui partid, cât și în exteriorul său.

Așadar, câți?

O democrație reală nu poate exista fără lideri politici reali. Iar liderii politici reali apar în timp și nu peste noapte. Iar diferența dintre un partid politic și o grupare de oameni cu interese politice este dată de faptul că într-un partid politic există, în orice moment, cel puțin un lider autentic.

Degeaba ne amăgim că, iată, democrația învinge și că, iată, putem să ne facem auzită vocea în stradă sau la vot.  Că “uniți salvăm”… Că schimbăm oameni și, credem noi, lucruri…

Indiferent de însemnul electoral, schimbarea unei figuri de carton cu o alta nu este o victorie. Dimpotrivă: este un alt semn că am mai pierdut câte ceva.

Recomandări

Adaugă comentariu