Facem ce trebuie!

Daca privesti strategia de campanie a PD-L si o compari cu strategiile de campanie aplicate de celelalte partide, n-ai cum sa nu aplauzi.

Iar daca asculti si declaratiile politcienilor (sau ale “analistilor politici”) nu ai cum sa nu te amuzi. De ce sa te amuzi? Pentru ca niciunul nu a priceput simplitatea unei suite de evenimente. Iata:

2 mai 2008 – demareaza campania electorala;

6 mai 2008 – Traian Basescu ataca adversarii PD-L si acuza blatul pus la cale de – atentie! – reprezentantii sistemului ticalosit:

Uneori ai senzatia ca cei fara sanse au inceput deja sa-si negocieze cu prezumtivul castigator: “Uite, eu te laud, esti baiat bun si… Dar, dupa ce castigi, vreau si eu nu stiu ce in consiliu, vreau un teren”…

2 mai – 11 mai: intreaga tara este impanzita de acelasi tip de afise electorale: “Facem ce trebuie!”. Acelasi tip de afise, la nivel national.

11 mai: Traian Basescu isi manifesta deschis sustinerea pentru PD-L si reitereaza atacurile la adresa adversarilor acestui partid.

Efectul? La nivelul perceptiei electorale, candidatii PD-L nu mai sunt simpli politicieni. Ei nu mai sunt nici macar simple persoane. Candidatii PD-L sunt “reprezentantii in teritoriu” ai unei vointe superioare. Ai “justitiarului providential”, ai “luptatorului cu sistemul ticalosit”, ai “tatucului Romaniei democratice”.

Aproape ca nu mai conteaza care le sunt realizarile si competentele. Ei fac parte din armata de furnici care “fac ce trebuie”.

Si, chiar asa: ce trebuie facut? Ei bine, aceasta este o intrebare care nu intereseaza pe nimeni. Fie si pentru faptul ca, la scara istoriei, romanii s-au dovedit interesati doar de moartea caprei vecinului. Iar capra vecinului este reprezentata acum de “sistemul ticalosit” asa cum, dupa putinte, si-l imagineaza fiecare alegator: masinile cutarui candidat, vilele altuia, caprele celuilalt etc.

In cele din urma, fie ca ne place, fie ca nu, trebuie sa acceptam: este si aceasta o dovada a “jocului democratic”.