Eu cu cine votez?

Despre cum “răul cel mic” poate fi, uneori, “răul cel mare”.

E tot mai greu în ziua de azi să găsești un politician care să spună clar și răspicat că este politician. Pentru că astăzi, “independența” e la modă. O fițoșenie egalată doar de mersul la shopping la Londra (“că la Viena, dragă vin deja toți gherțoii”) al amantelor tot mai tinere și tot mai tâmpe.

Am pierdut demult șirul oamenilor cu funcții importante în partide care se perindă pe la televizor doar pentru a da de înțeles că ei sunt în partid așa, la ‘șto. Și că în realitatea ei sunt independenți, sunt cu poporul, pentru popor, mai ceva decât Dan Diaconescu pentru sine însuși. Nici măcar scrisoarea lui MRU către Crin Atonescu nu mai m-a amuzat (fără îndoială, cea mai penibilă strategie de marketing politic din ultimii ani).

Și peste toate alegerile locale. Și întrebarea veche de cel puțin un secol: eu cu cine votez?

Sorin Oprescu

Sorin Oprescu a demonstrat că se poate. Că se poate să fie mai bun decât Sorin Oprescu cel din urmă cu patru ani. Pentru că atunci, mulți dintre cei care au dat cu ștampila pe numele ilustrului fost PSD-ist, au făcut-o conștienți de faptul că nu va face absolut nimic. Sincer: eu nu cunosc pe nimeni din afara politicii care să-și fi imaginat măcar o singură secundă că Sorin Oprescu va face ceva. Doar câțiva cunoscuți, mai precauți din fire, se rugau să nu facă tâmpenii mari. Alea mici… Dumnezeu cu mila. Prin urmare, faptul că Oprescu a făcut câte ceva a luat o mulțime de lume pe neașteptate. Și așteptările fiind atât de mici, aproape nimeni nu compară lucrurile cu ce ar fi trebui Oprescu să facă de fapt, ci cu faptul că, pe lângă nimic, chiar și un fir de praf are dimensiuni gigantice.

Silviu Prigoană

A demonstrat că știe să deseneze cu degetul pe geamuri. Și că urmând calea gunoaielor, România a câștigat un capitalist pe banii statutului, dar a pierdut un posibil concurent la Românii au talent. Iar acesta este punctul pozitiv al campaniei sale electorale. Pentru că în rest, ce să alegi? Eu unul am o senzație de reținere față de orice mustăcios care pulverizează chimicale peste București și bucureșteni. Probabil de asta a și fost executat cu atâta grație.

Nicușor Dan

Făță de Sorin Oprescu care a refuzat orice dezbatere electorală și Silviu Prigoană care a refuzat să o mai bată cu pliciul pe Adriana din dotare, Nicușor Dan ar putea să pară ca o pâine caldă și fără aditivi, bagată la economatul din colț. Dacă mai pui la socoteală și faptul că este singurul independent real din această campanie și mai și citești ce a făcut până acum, aproape nici nu-ți mai pasă că nu are program, experiență sau că a făcut mici gafe (în treacât fie spus: aceste mici gafe ar fi stârnit în alte părți hohote de râs). Fără nici cea mai mică ironie: nu știu sigur dacă Nicușor Dan este cel mai bun pentru București, dar în mod cert este răul cel mic. Paradoxal însă, aici e și hiba. Un independent real ca Nicușor Dan, nu are pârghiile de partid (prieteniile, relațiile etc) pe care le are un “independent în felul lui” ca Sorin Oprescu. Chiar presupunând că o parte dintre lucrurile pe care și le-a propus ar fi realizabile, cum se va descurca Nicușor Dan cu consilierii? Răspuns: nu se va descurca. Va trebui să negocieze, va trebui să cedeze, va trebui să (se) dezamăgească. Și, pentru ca răul să fie rău până la capăt: va lăsa și un loc gol acolo unde este acum și unde a reușit să facă pentru București ceea ce a reușit să facă.

Oricât de mult nu ne place, politica înseamnă oameni politici. Și, dacă o țară are noroc (uneori e vorba și de puțin noroc care, neapărat, trebuie să se regăsească pe terenul unei culturii civice fertile), atunci are parte de oameni politici care fac politică și nu doar de oameni politici care sunt politicieni. Românii nu partidele le detestă, ci apucăturile oamenilor care au acaparat partidele.

Eu cu cine votez?

La ora asta, vă spun sincer, habar nu am. Dar va trebui să mă decid. Pentru că, oricât de plat ar suna, alegerile chiar asta înseamnă: să alegi. Răul cel mic, binele cel mai probabil, capra vecinului leșinată, oftica socrilor sau ce crezi tu de cuviință. Iar eu va trebui să-mi aflu propria alegere. La fel și voi.

Recomandări

Adaugă comentariu