Cum am trait adevarul

Dacă soarta mi-a rezervat un dram de noroc, astăzi am fost nevoit să iau cea mai grea decizie din viața mea.

Long story short: fie că era strigat Bacardi (așa cum îi era, de altfel, numele “oficial”), fie că era strigat Țuț sau fie că era strigat, pur și simplu, Ardi, de 12 ani câinele acesta mi-a fost alături în cele mai frumoase și în cele mai puțin fericite momente ale vieții. Nu voi detalia: aceia care au trăit alături de un câine știu exact despre ce vorbesc (cei care nu au trăit această experiență doar cred că înțeleg).

Brusc – un cuvânt a cărui sens îl pricep abia acum – Bacardi / Țuț/ Ardi a început să se simtă foarte rău. Iar diagnosticul medicilor a venit brutal: leucemie. Sfredelind năuc un hău peste care răsunau sfaturile umane, ale unor oameni care mai trăiseră momente asemănătoare: “Nu doare, nu va simți nimic. Altfel îl chinuiți”; “Citostaticele nu sunt o soluție, l-ați chinui degeaba nu va rezista.”, “Eutanasierea…”.

De câteva zile, Bacardi / Țuț/ Ardi devenise doar o prezență în jurul căreia se-nchegau amintirile pline de viață ale unei întregi vieți. Cu  Radu trimis la bunici, astăzi am luat acea decizie. Și toate deciziile ce au decurs de aici. Cea mai grea decizie din viața mea. Dacă am plâns? Firește că am plâns. Am plâns zilele dinainte, am plâns pe drum, mergând pe jos, spre casă. Mai plâng încă, în răstimpuri, și acum.

Astăzi, eu m-am despărțit de Bacardi. Mâine, Cristina, se va despărți de Țuț. Iar peste doar câteva zile voi fi întrebat unde e Ardi. Și voi minți. Voi minți că a plecat undeva. Și foarte probabil voi fi nevoit să mint zile la rând, de câte ori voi fi întrebat. Și să-mi înghit durerea cu fiecare minciună, până când voi deveni imun.

Pentru această serie de minciuni scriu aceste rânduri. Și pentru că, neștiind de când datează primele amintiri, mă gândesc că, poate, va trebui să spun cândva adevărul. Iar acest “poate” m-a determinat să scriu ceea ce, la început, nu am vrut să scriu. Pentru a-mi aminti cum am trăit adevarul.

Recomandări

3 comentarii

  1. M-ai facut si pe mine sa plang. 🙁
    Si eu am o pisica de 11 ani, nu prea sanatoasa in momentul asta. Si nu mi-a placut ce am auzit la veterinar.
    Imi pare rau, foarte rau.

  2. Luc

    Cumplit de dureros! Aş vrea să fiu în stare să scriu mai mult, dar chiar nu pot. Chiar nu ştiu ce mai poate fi spus. Atâta doar… că înţeleg.

  3. Iuliana

    Fratelo,imi pare tare rau pentru soarta lui,dar eu as zice sa-i cumparati lui Raducu urgent un puiut din rasa lui Bacardi…

Adaugă comentariu