20 decembrie: istoria, ca amintire

Nu stiu cati dintre voi isi mai aduc aminte imaginile care urmeaza. Pentru unii poate ca sunt ca un soi de documentar prost realizat. Pentru mine, sunt doar o amintire.

Si, cu toate acestea, inca nu le pot privi… Le vad, dar nu pot sa le privesc. Ma uit, dar nu pot sa uit.

20 decembrie 1989… Peste doar o zi, in huruitul tancurilor si cu soldatii alergandu-mi pe urme, un nou capitol avea sa se deschida in viata mea.

Recomandări

2 comentarii

  1. Privesc clipul in culori de pe youtube si totusi vad un televizor alb-negru, intr-o sufragerie inghetata, cu usa deschisa ca sa vina caldura de la cuptorul aprins in bucatarie, il vad pe tata incruntat si pe mama ingrijorata. Brusc mi s-a facut frig…
    Tin minte tot (eram deja la liceu), dar pur si simplu nu pot sa scriu mai mult despre asta.

  2. Nu pot sa imi imaginez care ar fi fost viata mea daca istoria nu ar fi luat o asemenea intorsatura. Poate as fi fost o ratata din punct de vedere profesional si uman. Sau poate as fi trait mai bine decat acum din alte puncte de vedere. Dar nu se pot face presupuneri cu pretentia de a “ghici” care ar fi fost realitatea in cu totul alte conditii.

Adaugă comentariu